Burse - Fonduri mutuale

Care sunt obiectivele CEO-ului Transgaz, pentru un salariu de 10.000 € pe lună şi un bonus de 60.000 € pe an

Petru Văduva a fost numit în funcţia de CEO al Transgaz pe 5 iunie 2013

Petru Văduva a fost numit în funcţia de CEO al Transgaz pe 5 iunie 2013

Autor: Andrei Chirileasa

27.08.2013, 00:08 434

Punerea în funcţiune a unor investiţii de 1,06 mld. lei (circa 240 mil. euro) în pe­rioada 2013-2017, creşterea pro­fitului operaţional EBITDA cu 21% din 2013 până în 2017 şi majorarea productivităţii pe angajat cu 28% în aceeaşi perioadă sunt trei dintre cele şapte obiective standard de performanţă pe care trebuie să le atingă managementul privat al transpor­ta­torului de gaze naturale Transgaz Mediaş (TGN), potrivit contractului de man­dat propus spre aprobare în adu­narea generală a acţionarilor (AGA) care va avea loc pe 23/24 sep­tembrie.

Celelalte obiective vizează men­ţi­ne­rea la zero a plăţilor restante, scăderea creanţelor restante, încadrarea în con­su­mul tehnologic bugetat şi reducerea chel­tuielilor de exploatare ale com­paniei.

Aceste obiective sunt prevăzute în anexa la contractul de mandat care va fi semnat de cei cinci administratori ai Trans­gaz aleşi de acţionarii companiei în luna iulie, conform Ordonanţei 109/2011 privind guvernanţa corpo­ra­tivă a companiilor de stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO