Burse - Fonduri mutuale

Ce „rasdace“ s-ar califica pentru transferul la bursă

Ce „rasdace“ s-ar califica pentru transferul la bursă

Autor: Ioana Tudor

14.10.2014, 00:04 730

Cincisprezece companii din topul celor mai mari 20 de firme listate pe secţiunea RASDAQ, cu o valoare de piaţă cumulată de circa 2,3 miliarde de lei, s-ar putea califica pentru transferul pe piaţa reglementată a bursei de la Bucu­reşti, cu condiţia aplicării unor excepţii de la criteriul privind procentul acţiunilor distribuite public (free-float).

Pe 30 septembrie, Parlamentul a aprobat legea de clarificare a statutului pieţei RASDAQ prin care cele 928 de companii listate pe această piaţă va trebui să aleagă dacă se transferă la cota  bursei sau pe un sistem alternativ de tranzacţionare. Piaţa RASDAQ îşi va înceta activitatea. Legea nu a intrat încă vigoare, fiind la promulgare la preşedintele României.

 

Companiile aşteaptă promulgarea legii pentru a lua o decizie

Pentru a se cota la bursă în categoriile cu cele mai reduse cerinţe ale pieţei reglementate, a II-a şi a III-a, firmele trebuie să aibă capitaluri proprii în ultimul exerciţiu financiar de cel puţin echivalentul în lei a 2 milioane de euro, respectiv 1 milion de euro, şi un free-float mai mare de 25%. Pentru prima categorie, unde se listează companiile de cea mai bună calitate, sunt necesare capitaluri proprii de cel puţin echivalentul în lei al sumei de 30 milioane euro, un free-float de peste 25% şi profit în ultimii doi ani.

Cele 15 companii care ar putea să se transfere pe pia­ţa principală sunt Unirea Shop­ping Center, Albalact, Gene­ralcom Bucureşti, Practic Bucureşti, Bega Turism Timişoara, Comvex Constanţa, Metav Bucu­reşti, Foraj Sonde Craiova, Chimcomplex Borzeşti, Argus Constanţa, Prospecţiuni, ArcelorMittal Tubular Products Roman, Bucureşti Turism, Foraj Bucureşti şi Compania Hotelieră Intercontinental. Rămâne de văzut câte dintre acestea se vor transfera efectiv.

Dintre acestea doar firma de prospectare geologică Prospecţiuni Bucureşti (simbol bursier PRSN) şi producă­torul de lactate Albalact (ALBZ) au un free-float care se încadrează în cerinţele BVB, fiind mai mare de 32% în ambele cazuri.

Există şanse însă ca şi firmele care nu îndeplinesc criteriile legate de free-float să se poată transfera pe piaţa principală, prin aplicarea unor excepţii de la această cerinţă. Anul trecut operatorul sistemului naţional de transport al produselor petroliere Conpet Ploieşti (COTE), cu un free-float de 11,5%, a fost transferat de pe piaţa RASDAQ la Categoria I a BVB.

 „Companiile mari, bune de pe RASDAQ pot aplica pentru trans­ferul pe piaţa principală. Bursa va analiza situaţia fiecăreia“, a spus Răz­van Paşol, directorul general al firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Omul de afaceri Ovidiu Tender, care controlează Pros­pecţiuni Bucureşti, a afirmat recent pentru ZF că acţionarii companiei nu au discutat încă un plan privind direcţia spre care se va îndrepta societatea.

Raul Ciurtin, preşedintele produ­cătorului de lactate Albalact, declara la începutul acestei luni pentru ZF că decizia Parlamentului a venit pe neaşteptate şi că acţionarii vor formula un punct de vedere privind soarta pe bursă a Albalact în săptămânile următoare.

Cele cinci companii din top 20 al căror transfer pe piaţa reglementată este exclus sau puţin probabil sunt Ductil Buzău (DUCL), cea mai mare companie de pe RASDAQ în funcţie de capitalizare (194,1 mil. lei), Ceramica Iaşi (CERE), Uzinele Sodice Govora (UZIM), Comcereal Vaslui (CCEV) şi Giurgiu Nav (GIUR).

În cazul Ductil, francezii de la Air Liquide au lansat o ofertă publică de preluare pentru pachetul de 1,31% din capital aflat în mâinile acţionarilor minoritari, iar compania ar putea fi delista­tă. La fel s-ar putea întâmpla şi în cazul firmelor Ceramica Iaşi şi Uzinele Sodice.

La Comcereal Vaslui situaţia este clară. Omul de afaceri Adrian Porumboiu, care controlează firma prin grupul Racova şi prin firma Mopan, a afirmat că intenţionează să preia şi restul de 7% din acţiunile care îi lipsesc pentru ca apoi să delisteze compania.

Firma de transport naval Giurgiu Nav, cu o capitalizare de circa 70 mil. lei, a fost pe pierdere în ultimii doi ani, iar în prezent se află în insolvenţă. Bilanţul companiei pentru anul trecut indică valori negative ale capitalurilor proprii, ceea ce o descalifică pentru transferul pe piaţa principală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO