Ce se întâmplă pe Bursa de la Bucureşti? Indicele BET a scăzut pe neaşteptate cu 2,20% şi a atins 7.800 de puncte. Acţiunile Băncii Transilvania au coborât cu 1,76%, BRD cu 2,41%, iar Petrom cu 2,85%

8 sep 2017 Autor: Ştefan Stan

Indicele BET, măsoară activitatea principalelor 13 companii listate, a scăzut vineri dimineaţă cu 2,20%. Acţiunile Banca Transilvania, cel mai tranzacţionant emitent de pe bursă, au scăzut cu 1,76%, în timp ce acţiunile BRD SocGen au înregistrat un declin de 2,41%. Cea mai mare scădere a fost înregistrată de companiile din energie, Transgaz scăzând cu 3,83%, Romgaz cu 3,57% şi Electrica cu 2,45%.

OMV Petrom a înregistrat o scădere puternică de 2,85%. Niciuna dintre companiile din indicele BET nu este pe plus. Indicele BET-NG, care măsoară activitatea companiilor din energie, a scăzut cu 2,44%, în timp ce BET-Fi a coborât cu 1,15%. 

Indicele BET a scăzut vineri dimineaţă la 7.803 puncte, după ce ieri referinţa pieţei de capital de la Bucureşti a coborât sub pragul de 8.000 de puncte pentru prima oară din luna iulie încoace, în condiţiile în care bursa locală s-a încadrat de la începutul verii pe o pantă descendentă.

Indicele BET afişa ieri 7.978 puncte, în scădere cu 0,46% faţă de şedinţa precedentă.

Referinţa bucureşteană s-a de­preciat cu 4,6% în ultimele zece şedinţe de tranzacţionare, perioadă care a corespuns unor controverse ce priveau sistemul bancar, cel mai lichid sector de la Bucureşti, urmate apoi de un peisaj financiar dominat de tensiunile din Peninsula Coreeană, ce au antrenat orientarea investitorilor către active de refugiu. Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate la Bucureşti pe segmentul principal a scăzut în această vară cu 15 miliarde lei (incluzând co­recţiile ex-dividend), până la 161 mi­liarde lei (35 miliarde euro), în vreme ce principalul indice bucureştean a coborât cu peste 8%.

Astfel, indicele BET afişează de la începutul acestui an o creştere de 12,7%, sub referinţele burselor maghiare, aus­tri­ece şi poloneze, dar peste media eu­ropeană, care se situează undeva în jurul nivelului de 5%, erodată de aprecierea cu peste 12% a monedei unice.

 

 

Cuvinte cheie:
bucuresti
, bursa
, bet
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide