Burse - Fonduri mutuale

Cea mai aşteptată companie pe bursă a pierdut unu din trei angajaţi în insolvenţă

Cea mai aşteptată companie pe bursă a pierdut unu din...

Autor: Roxana Petrescu

24.05.2016, 00:00 417

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a cărui listare pe bursă ar trebui să aibă loc anul acesta, deşi firma încă este în insolvenţă, a terminat anul trecut cu circa 3.500 de angajaţi, cu aproape 33% mai puţini decât în 2012, anul în care firma a intrat pentru prima oară în insolvenţă. În mod normal, potrivit declaraţiilor disponibile, Hidroelectrica ar trebui să iasă din insolvenţă luna aceasta sau luna viitoare, compania urmând să se pregătească pentru listarea la bursă. De la prima intrare în insolvenţă, în iunie 2012, compania a trecut printr-un amplu proces de reorganizare, denunţarea contractelor directe de vânzare a energiei fiind printre cele mai importante măsuri luate. Numărul de angajaţi ai companiei a suportat şi el modificări. Măsurile s-au văzut în reducerea costurilor de producţie ale companiei, în creşterea veniturilor din vânzarea de energie şi mai departe în profitabilitatea acesteia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO