Cea mai mare tranzacţie din istoria SIF-urilor: după 5 ani de aşteptare, SIF-urile au reuşit să primească un preţ mai mic decât salariaţii BCR

16 sep 2011 Autor: Andrei Chirileasa

Cea mai mare tranzacţie a ultimilor ani, vânzarea participaţiilor deţinute de SIF-uri la BCR, a fost întâmpinată cu rezerve de investitori. Chiar şi unii dintre actorii implicaţi recunosc că poate preţul ar fi putut fi mai bun, în timp ce acţionarii SIF-urilor consideră că termenii sunt nefavorabili acestora. Austriecii, în schimb, au învins listarea BCR, iar piaţa de capital din România a pierdut şansa unică de a avea cea mai mare bancă locală pe Bursă.

SIF-urile vor primi câte 25,6 milioane de euro cash şi acţiuni Erste evaluate la 82 mil. euro pentru pachetele de 6% din BCR. Asta în condiţiile în care unele SIF-uri au în prezent capitalizări mai mici decât cele 107 mil. euro la care au fost evaluate participaţiile lor la BCR şi care reprezintă doar jumătate din activele lor.

Cu toate astea, acţiunile SIF-urilor au închis ieri cu creşteri de până la 5%, în condiţiile în care la anunţarea preţului de privatizare a BCR în 2005 creşteau cu 15%. Reacţia investitorilor a fost rezervată, iar principalul motiv este că după cinci ani de aşteptări SIF-urile au făcut un deal pe care nici chiar cei care l-au negociat nu-l consideră foarte bun.

"Nu e ce am fi vrut noi, dar nu cred că s-ar fi obţinut un preţ mai mare", spune Petre Szel, preşedintele SIF Muntenia.

Pentru SIF-uri partida a fost pierdută în 2009, când au semnat acordul cu Erste privind amânarea cu doi ani a listării BCR, la care austriecii erau obligaţi prin contractul de privatizare. Prin acel acord s-a introdus condiţia ca listarea BCR să se realizeze doar dacă toate cele cinci SIF-uri cer acest lucru. Între timp, între SIF-uri au apărut divergenţe, iar faptul că unele au iniţiat mai devreme negocieri cu Erste pentru vânzarea pachetelor de acţiuni, iar altele au încercat să forţeze Erste să se ţină de cuvânt şi să listeze BCR a făcut ca puterea lor de negociere să scadă.

"Sunt convins că dacă am fi rămas împreună toate cele cinci SIF-uri, am fi obţinut condiţii mai bune în raport cu oferta Erste", spune Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova (SIF2), singura dintre SIF-uri care nu a acceptat încă oferta Erste. De altfel, Ceocea spune că nici nu a primit o ofertă formală din partea austriecilor. SIF Moldova a încercat să forţeze mâna Erste pentru listarea BCR, motiv pentru care şi-a pierdut simpatia austriecilor.

Erste a reuşit însă să atragă de partea ei celalte SIF-uri, spunându-le că e mai avantajos pentru ele să deţină acţiuni la un grup mare, cu performanţe financiare mai bune decât ale BCR şi care plăteşte dividende în fiecare an. Valorificarea acţiunilor Erste la Viena ar fi în avantajul SIF-urilor, în comparaţie cu listarea BCR pe piaţa de la Bucureşti, prea puţin matură şi nelichidă, au mai explicat austriecii.

Nicolae Dănilă, fostul şef al BCR, este cel mai mare acţionar individual al bănciiChiar şi unii dintre acţionarii mari ai SIF-urilor, care până mai ieri susţineau listarea BCR, şi-au flexibilizat poziţia, fiind de părere că în condiţiile actuale nu listarea ar fi cea mai bună soluţie. Pe de altă parte, majoritatea aşteptau un preţ mai mare, iar faptul că preţul oferit este mult sub cel primit de ceilalţi acţionari minoritari, care deţin mult mai puţine acţiuni, a sfârnit nemulţumirea acestor investitori.

"Pentru mine, ca acţionar al SIF-urilor, este frustrant că se menţionează în comunicatul Erste că preţul pentru SIF-uri s-a stabilit în funcţie de preţul acţiunilor Erste pe bursa de la Viena şi, totodată, că se va continua în paralel programul pentru cumpărare de la ceilalţi acţionari minoritari ai BCR. Între cele două preţuri este o diferenţă de aproape 50%, ceea ce mi se pare extrem de frustrant", a declarat Radu Hanga, directorul general al BT Asset Management.

Grupul BT şi fondurile pe care le administrează deţin pachete importante de acţiuni la SIF-uri.

Nimeni nu se mai gândeşte la momentul din urmă cu cinci ani, când Erste le oferea salariaţilor BCR 6,5 euro cash (0,5 euro, după splitare) pe acţiune sau o acţiune Erste la schimb pentru 6 acţiuni BCR (echivalentul a 78 de acţiuni BCR în prezent). Unii dintre preşedinţii SIF care astăzi consideră că preţul oferit de Erste este bun spuneau atunci că un preţ tentant ar fi de 13 euro (adică 1 euro pe acţiune după splitare), că prin forţa lor de negociere pot obţine un deal mai bun decât bieţii salariaţi cu acţiuni puţine. După cinci ani de aşteptare au primit mai puţin decât aceiaşi salariaţi.

Erste şi-a atins scopul: BCR nu va fi listată

Pentru Erste, principala motivaţie a acestei oferte o reprezintă evitarea listării BCR, asumată în contractul de privatizare din 2006, dar care nu este în concordanţă cu politica grupului, care nu are nicio subsidiară listată.

Erste şi-a argumentat prin faptul că deţinând acţiuni Erste, SIF-urile vor avea în portofoliu o bancă cu un portofoliu mult mai diversificat decât BCR, din punctul de vedere al operaţiunilor şi al ariei geografice, Erste fiind prezentă în nouă ţări. Ei au mai arătat că performanţele Erste în ultimii ani au fost superioare celor ale BCR şi că acest lucru este estimat să se întâmple şi în anii viitori, potrivit unor surse din piaţă. În plus, spre deosebire de BCR, Erste a distribuit dividende în valoare medie de 0,68 euro pe acţiune în ultimii cinci ani. BCR nu a distribuit dividende în ultimii doi ani, capitalizând profiturile, la cererea Băncii Naţionale. Reprezentanţii Erste au mai argumentat valoarea ofertei prin faptul că multiplul la care este evaluată BCR (de 1,26 ori capitalurile proprii, care ia în calcul preţul mediu al acţiunilor Erste din ultima lună în stabilirea raportului de schimb) este superior multiplului la care se tranzacţionează Erste la Viena (de circa 0,6). În plus, au mai arătat ei, deţinerea de acţiuni Erste, tranzacţionate la Viena, oferă o lichiditate mai mare decât eventuala listare a BCR pe bursa de la Bucureşti.

"Strategia noastră a fost întotdeauna să deţinem maximum posibil în filialele noastre şi suntem bucuroşi să avem acum această posibilitate şi la BCR", a declarat Manfred Wimmer, directorul financiar (CFO) al Erste. Wimmer are programată astăzi o conferinţă de presă în care va oferi mai multe informaţii în legătură cu oferta făcută SIF-urilor.

SIF1: Termenii tranzacţiei sunt favorabili pentru SIF

Consiliul de Administraţie al SIF Banat-Crişana (SIF1) a aprobat termenii tranzacţiei prin care Erste va prelua pachetul de 6% din BCR deţinut de SIF1, potrivit unui raport transmis Bursei. SIF1 va încasa 25,6 mil. euro cash şi va primi 1% din acţiunile Erste, pachet evaluat pe bursa din Viena la circa 82 mil. euro. "Consiliul de Administraţie consideră că tranzacţia în condiţiile sus menţionate este favorabilă SIF Banat-Crişana", se precizează la finalul raportului semnat de Ioan Cuzman, preşedintele SIF Banat-Crişana. El este singurul preşedinte de SIF care nu a convocat până în prezent AGA spre a supune aprobării acţionarilor tranzacţia sau listarea BCR. Cuzman nu a putut fi contactat ieri pentru comentarii.

SIF3: Dacă acţionarii nu aprobă tranzacţia, vom cere listarea BCR

SIF Transilvania (SIF3) a convocat adunarea generală a acţionarilor (AGA) pentru data de 31 octombrie 2010 pentru a aproba vânzarea către Erste a participaţiei de 6% deţinute la BCR.

"În cazul neaprobării tranzacţiei propuse mai sus, Consiliul de Administraţie al SIF Transilvania va solicita şi va vota în cadrul adunării generale a BCR iniţierea demersurilor de admitere la tranzacţionare pe BVB a acţiunilor emise de bancă", se mai arată în convocatorul publicat de SIF Transilvania.

SIF3 va încasa 25,6 mil. euro cash şi va primi 1% din acţiunile Erste, pachet evaluat pe bursa din Viena la circa 82 mil. euro. SIF Transilvania este singura care poate în prezent să desfăşoare o adunare generală a acţionarilor (AGEA) pentru a realiza întreaga tranzacţie în acest an. Conducerile SIF-urilor au competenţe limitate privind derularea unei tranzacţii atât de importante, fiind necesar acordul AGEA pentru vânzarea unor active care depăşesc 20% din activele imobilizate totale, astfel că cel mai probabil ele vor finaliza tranzacţia în următorii doi ani, deoarece nu pot vinde dintr-o dată 6% din BCR.

Potrivit unor surse din piaţă, SIF Transilvania a fost printre primele care au acceptat oferta Erste. Mihai Fercală, preşedintele SIF3, deţine acţiuni la BCR şi în nume propriu, lucru pe care l-a făcut public în 2006, când Erste a făcut oferta pentru salariaţii BCR. El şi-ar putea vinde acţiunile personale la un preţ mai mare decât cel încasat de SIF, dacă Erste face o ofertă celorlalţi acţionari minoritari în acest an. Fercală nu a putut fi contactat ieri pentru comentarii.

Petre Szel, SIF4: Toţi am fi vrut un preţ mai mare, dar astea sunt condiţiile acum

Preşedintele SIF Muntenia (SIF4) Petre Szel susţine că tranzacţia cu Erste reflectă condiţiile actuale de piaţă. "Nu sunt mulţumit. Toţi am fi vrut un preţ mai bun, dar dealul este o consecinţă a ceea ce s-a întâmplat pe pieţe în ultimii cinci ani. Când s-a privatizat BCR în 2005-2006, nimeni nu se gândea la criză. Banca era evaluată la 6 miliarde de euro, iar toată lumea se aştepta să crească. Între timp toate băncile au scăzut", a declarat Szel.

El spune că deşi actuala ofertă nu este chiar ceea ce SIF-urile şi-ar fi dorit, aceasta este de preferat în locul prelungirii cu încă un an a incertitudinii legate de valorificarea participaţiei la BCR. "Să zicem că am fi încercat să forţăm listarea şi ei ziceau nu. Ar fi intrat în vigoare statutul vechi şi majoritatea de 75%. Apoi venea BNR şi cerea o majorare de capital de 300 mil. euro şi fiecare SIF ar fi trebuit să vină cu 18 mil. euro pentru a-şi menţine participaţia. Niciun SIF nu ar fi avut suma asta la dispoziţie şi nu cred că merită să bagi atâţia bani într-o bancă în acest moment. Atunci am fi fost diluaţi sub 25% şi se termina jocul", a explicat Szel.

El spune că şi dacă patru SIF-uri ar cere listarea, este suficient ca unul singur să accepte oferta Erste şi listarea nu se va mai realiza. SIF Banat-Crişana nu a convocat AGA pentru a supune aprobării acţionarilor listarea BCR.

În legătură cu oferta mai bună pentru salariaţi, Szel spune că Erste îşi permite să le ofere acestora un preţ mai bun, deoarece participaţia lor este foarte mică, iar austriecii urmăresc să cumpere toate participaţiile minoritare.

Costel Ceocea, SIF2: Împreună am fi obţinut condiţii mai bune

Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova (SIF2), singura dintre SIF-uri care nu a semnat acordul cu Erste privind vânzarea participaţiei la BCR, spune că nu a primit o poziţie oficială din partea Erste şi nici opinia băncii de investiţii Rotschild, care a fost mandatată pentru evaluarea tranzacţiei.

Anunţul Erste menţionează însă că SIF Moldova poate subscrie la aceeaşi ofertă, în aceleaşi condiţii ca şi SIF-urile care au semnat acordul, adică 25,6 mil. euro cash şi 1% din Erste.

"Cert este că prin poziţia celor patru SIF-uri, practic SIF-urile au pierdut o şansă foarte mare de a-şi menţine poziţia consolidată în faţa Erste. Sunt convins că dacă am fi rămas împreună toate cele cinci SIF-uri, am fi obţinut condiţii mai bune în raport cu oferta Erste", spune Ceocea.

SIF Moldova are convocată Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la finele săptămânii viitoare, pe ordinea de zi fiind aprobarea listării BCR sau mandatarea Consiliului de Administraţie să găsească alte modalităţi de valorificare a participaţiei.

Dumitru Beze, AIPC: E straniu că aceleaşi acţiuni au un preţ pentru unii acţionari şi alt preţ pentru ceilalţi

Asociaţia Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC), care reuneşte investitori individuali, dar şi unele dintre cele mai mari fonduri de investiţii active pe bursa de la Bucureşti, spune că investitorii sunt nemulţumiţi de faptul că preţul obţinut de SIF-uri este cu mult sub cel pe care Erste este dispusă să-l plătească celorlalţi acţionari minoritari.

"Practic în urma acestei tranzacţii putem spune că BCR nu mai este cea mai valoroasă bancă din România, după ce la profitabilitate a pierdut demult acest statut. Faptul că în 2009 s-a semnat de către SIF-uri un contract care le-a defavorizat a adus acum cele cinci SIF-uri să nu negocieze ca un acţionar semnificativ, cu 30%, ce putea cere distribuirea de 40% dividende şi care ar fi avut o mare influenţă în discuţiile şi negocierile cu Erste. Obţinerea de cash pentru SIF-uri în perioadă de criză se pare că a fost o ofertă de nerefuzat pentru majoritatea. Asociaţia noastră rămâne cu imensul regret că s-a ratat încă o imensă opotunitate de dezvoltare a pieţei de capital din România", a declarat Dumitru Beze, preşedintele AIPC.

Radu Hanga, BT: E frustrant că SIF-urile primesc mai puţin decât salariaţii

Radu Hanga, directorul general al BT Asset Management, care administrează fonduri cu active de 65 mil. euro, consideră că termenii tranzacţiei cu Erste sunt nefavorabili SIF-urilor. "Este frustrant să vezi că SIF-urile primesc un preţ de două ori mai mic decât cel pe care Erste îl oferă celorlalţi acţionari minoritari."

BT Asset Management, care controlează prin fondurile pe care le administrează pachete de câte 1% la fiecare SIF, este unul dintre investitorii care au cerut SIF-urilor să convoace AGA pentru aprobarea listării BCR.

Eugen Voicu: În condiţiile actuale de piaţă e un pas înainte

Eugen Voicu, preşedintele Certinvest, firmă care administrează active de 27 mil. euro, crede că în actualele condiţii de piaţă, valorificarea participaţiei la BCR este un pas înainte pentru SIF-uri, chiar dacă preţul ar fi putut fi mai bun. "Cred că SIF-urile unite ar fi obţinut mai mult de atât, dar aşa se întâmplă când sunt în joc mai multe orgolii", a declarat Voicu. Fondurile administrate de Certinvest au susţinut şi ele convocarea AGA la SIF-uri în vederea listării BCR.

PENTRU CEI MICI MAI MULT, PENTRU CEI MARI MAI PUŢIN. CARE SUNT OFERTELE ERSTE?

Oferta Erste pentru SIF-uri:

Evaluare potenţială BCR (în funcţie de preţul de piaţă actual al Erste, de 20,3 euro/acţiune): 1,8 mld. euro

Preţ mediu potenţial pe acţiune (fără a include acţiunile-profit pe 2011): 0,1729 euro/acţiune (0,74 lei/acţiune)

Multiplu P/BV: 1,06

Evaluare BCR (în funcţie de preţul mediu al Erste din ultima lună, de 25,69 euro/acţiune): 2,15 mld. euro

Preţ mediu pe acţiune (fără a include acţiunile-profit pe 2011): 0,2078 euro/acţiune (0,89 lei/acţiune)

Multiplu P/BV: 1,26

Cât oferă Erste pentru 24,12% din BCR: 435 mil. euro

Structura ofertei:

  • 330 mil. euro în acţiuni Erste (la preţul zilei) pentru 2.060.418.750 acţiuni BCR, la un raport de schimb de o acţiune Erste pentru 127,9583 acţiuni BCR

  • 102,7 mil. euro cash pentru 424.190.702 acţiuni BCR la un preţ de 1,0385/acţiune

  • 3,1 mil. euro pentru 133.676.584 acţiuni -profit BCR 2011 la un preţ egal cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune (acţiunile profit sunt acţiunile emise în majorarea de capital de anul acesta prin care a fost capitalizat profitul BCR de anul trecut).

Oferta Erste la privatizare (în decembrie 2005):

Evaluarea BCR la privatizare: 6 mld. euro

Preţ mediu pe acţiune: 0,588 euro/acţiune (sau 7,65 euro pe acţiune, înainte de splitare; BCR şi-a splitat în acest an valoarea nominală a acţiunilor de la 1,3 lei la 0,1 lei)

Multiplu P/BV: aprox. 6

Cât a plătit Erste pentru 61,88% din BCR: 3,75 mld. euro

Oferta potenţială a Erste pentru salariaţi în 2011:

Evaluare potenţială BCR (în funcţie de preţul de piaţă actual al BRD): 3,4 mld. euro

Preţ mediu potenţial pe acţiune: 0,332 euro/acţiune (1,42 lei/acţiune)

Multiplu P/BV (P/BV al BRD pe IFRS, de 1,34, plus o primă de 50%): 2,01

Cât dă Erste pentru 0,48% din BCR: 16,4 mil. euro

Oferta Erste pentru salariaţi din 2010:

Evaluarea BCR de atunci: 2,6 mld. euro

Preţ mediu pe acţiune: 0,252 euro/acţiune (1,08 lei/acţiune)

Multiplu P/BV: 2

Cât a plătit Erste pentru 0,1% din BCR: 2,6 mil. euro

Oferta Erste pentru salariaţi din 2006:

Evaluarea BCR de atunci:

Preţ mediu pe acţiune: 0,5 euro/acţiune (cash), 0,588 euro/acţiune (schimbă o acţiune Erste pentru 78 de acţiuni BCR sau 6 acţiuni BCR înainte de splitare)

Multiplu P/BV: între 5 şi 6

Cât a plătit Erste pentru circa 7% din BCR: N/A (nu a fost publicată structura finală a tranzacţiei)

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
bursă
, BVB
, Erste
, BCR
, SIF-uri

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine