Burse - Fonduri mutuale

Cel mai prost martie de la criză pentru BVB

Cel mai prost martie de la criză pentru BVB

Autor: Radu Bostan

31.03.2015, 00:07 1300

Bursa de la Bucureşti a avut în luna martie una dintre cele mai proaste evoluţii din regiune, indicele BET de referinţă înregistrând o scădere de 2%, în timp ce bursele din zona euro au crescut şi cu 4%. Doar în 2008, anul în care a izbucnit criza financiară, a fost mai rău.

Programul de relaxare cantitativă al Băncii Centrale Europene, prin care instituţia va achiziţiona cantităţi masive de obligaţiuni şi alte titluri de valoare denominate în euro, a împins în sus acţiunile din zona euro.

Pieţele vestice au acaparat astfel toată atenţia investitorilor, care au rămas reci la dividendele anunţate luna aceasta de companiile listate la bursa de la Bucureşti, chiar dacă acestea pot aduce randamente şi de 9-10%.

„Firmele or fi interesante, dar nu ştiu dacă atrag un investitor instituţional. Acesta îşi spune: dacă obţin un randament pe indice de 22%, cum a crescut DAX de la începutul anului, de ce să mă mai uit la pieţe de frontieră unde am şi risc valutar, şi risc politic, şi risc geopolitic, pe lângă o lichiditate scăzută?“ comentează un broker.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO