Cel mai tânăr investitor de la bursă: un bebeluş de o lună a subscris la oferta Romgaz

2 ian 2014 Autor: Adrian Cojocar

Zoltan Petho, investitor pe bursa de la Bucureşti şi proaspăt părinte al unui băieţel născut în august anul acesta, Andreas Petho, s-a gândit că ar fi o idee bună să-i deschidă imediat după naştere cont de brokeraj copilului, care a participat la vârsta de numai o lună la oferta derulată de stat la Romgaz.

“Băiatul s-a născut în august anul curent şi eu m-am gândit că ar fi o măsură responsabilă să-i deschid un cont la bursă şi să investesc banii pe care i-a primit de la bunici după naştere în acţiuni pe termen lung. A participat şi la oferta Romgaz. Nu este o sumă mare, acum are în cont circa 3.000 de euro în acţiuni Petrom şi Romgaz. Este o măsură de tezaurizare a acestei sume. Când eram noi copii, părinţii noştri ne făceau depozite la CEC şi i-au şi pierdut după 1989 din cauza inflaţiei”, spune Zoltan Petho.

El a precizat că băiatul va decide singur când va creşte ce va face cu banii strânşi pe bursă, spunând că ar putea să-şi cumpere de exemplu o maşină, să-şi finanţeze studiile sau să plece într-o călătorie.

“Cred în evoluţia bursei pe termen lung şi consider că bursa ar trebui să fie un instrument mult mai accesibil maselor nu un instrument al elitelor’, mai spune Petho.

În ultimele decenii Bursa de la Bucureşti a adus randamente situate mult peste cele la depozite bancare sau alte tipuri de investiţii cu grad de risc mai ridicat.

Spre exemplu în ultimi 16 ani randamentul mediu anualizat al bursei a fost de 14,2% calculat pe baza indicelui general al pieţei, BET.

BET-ul include cele mai importante şi lichide 10 acţiuni de la bursă, cum ar fi Fondul Proprietatea, Petrom, Romgaz, Banca Transilvania, BRD, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Bursa de Valori şi Broker Cluj. Indicele este modificat anual în funcţie de companiile care se listează şi lichiditatea acţiunilor.

În ciuda câştigurilor ridicate aduse de bursă în ultimele două decenii doar 2% din economiile românilor sunt orientate către acţiuni, ponderea covârşitoare fiind plasată în depozite bancare, ale căror dobânzi s-au redus puternic în ultimii ani.

Pe bursa de la Bucureşti au mai rămas după criza mondială din 2008 circa 4.000 – 5.000 de investitori activi şi aproximativ 20.000 – 30.000 de investitori de portofoliu la o populaţie de peste 18 milioane cât are România.

Un investitor de pe bursă are în medie o investiţie de 2.000 de euro, o sumă modică care-i poate acoperi cheltuielile pe câteva luni de zile.

 

Cuvinte cheie:
romgaz
, investitori

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide