Cemacon Cluj a depăşit la 9 luni vânzările pe întreg anul trecut

10 nov 2015 Autor: Radu Bostan

Producătorul de cărămizi Ce­ma­con Cluj (simbol bursier CEON) a depăşit după primele nouă luni din acest an vânzările totale realizate în 2014, după ce redeschiderea fabricii vechi a com­paniei, din Zalău, a mărit capa­ci­ta­tea de producţie cu 30%.

Fabrica veche a Ce­macon a fost în­chisă în 2011, la un an după ce com­pania a inaugurat o unitate mai modernă la Recea, ju­deţul Sălaj, produ­cătorul de că­rămizi încercând chiar să vândă plat­for­ma din Zalău în 2013. Cererea de că­ră­mizi în creştere a determinat Ce­ma­con să repornească pro­ducţia la Zalău la înce­putul acestui an.

Cifra de afaceri a Ce­macon a crescut cu 17% la nouă luni, până la 56 milioane de lei, iar profitul operaţional a crescut cu 88%, la 23 milioane de lei, marja opera­ţională îmbunătăţindu-se de la 25% la 26%.

WikiZF: Profilul companiei Ce­ma­con

„Redeschiderea facilităţii de pro­ducţie de la Zalău ne-a permis să creş­tem volumele totale vândute, însă cea mai mare reuşită este faptul că avem o creştere valorică ce excede creşterea can­titativă, prin îmbunătăţirea preţului me­diu de vânzare“, a spus Liviu Stoleru, preşedintele şi directorul general al Cemacon.

Profitul net a crescut la rândul său cu 320%, la 15,9 milioane de lei, după ce compania a ajuns la un acord cu BCR pentru restruc­turarea unei datorii de 33 milioane de euro, care a grevat multă vreme rezultatele firmei. Datoria fusese con­tractată înainte de criza financiară, în ve­derea construcţiei fabricii din Recea, dar în ultimii ani costurile financiare au adus Cemacon aproape de insolvenţă. În baza acordului cu banca, o parte din datorie a fost transformată în acţiuni în fa­voarea unui fond de investiţii con­trolat de grupul austriac Erste, iar restul datoriei a fost reeşalonat pe nouă ani.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.11.2015

 

Cuvinte cheie:
cemacon
, cluj
, vanzari
, trecut
, zalau
, fabrica
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide