Burse - Fonduri mutuale

Clujenii de la Globinvest se pregatesc pentru pierderi

04.02.2009, 17:45 61

Societatea Globinvest din Cluj, cu active nete in administrare de peste 51 mil. lei (12,8 mil. euro), nu si-a bugetat profit anul acesta, pentru prima oara din ultimii zece ani.

"Este foarte greu de anticipat ce se va intampla pe piata de capital si de luat o decizie anul acesta. Astfel ca nu ne-am bugetat profit pentru anul 2009. Mai ales ca am incheiat anul trecut cu un profit aproape nesemnificativ", a spus Ilie Cenan, presedintele societatii de administrare a investitiilor Globinvest.
Anul 2009 ar putea deveni astfel pentru societate primul an in care inregistreaza pierderi, dupa mai bine de zece ani in care profitul a crescut continuu. De la un profit net de aproape 400.000 lei vechi in 1999, societatea a ajuns la un castig net de 4,2 mil. lei (1,25 mil. euro) in 2007, dublu fata de anul precedent.
In industria fondurilor mutuale, profitul unui administrator este dependent de volumul activelor pe care acesta le gestioneaza. Mai exact, veniturile provin din comisioanele de administrare percepute investitorilor din fonduri care variaza intre 1 si 2% pe an din valoarea activelor, in timp ce peste 60% din costurile unei societati de administrare provin din costurile cu salariile.
"Din cauza volatilitatii foarte ridicate si a incertitudinii existente in plan economic local si international, este foarte greu sa fii jucator pe piata de capital. Fondurile mutuale va trebui sa gaseasca mijloacele prin care sa reziste pana cand piata de capital isi va reveni, pentru ca mai apoi sa porneasca din nou la drum", a spus Cenan.
In ultimul an, drept reactie la scaderile dramatice ale Bursei, administratorii de fonduri au redus comisioanele de administrare pentru a veni in sprijinul investitorilor ale caror plasamente in fonduri inregistrasera pierderi ridicate. Reducerea comisioanelor s-a suprapus insa cu scaderea activelor aflate in administrare, atat sub impactul scaderilor bursiere, dar si al retragerilor facute de investitori. Astfel, administratorii de fonduri au ajuns sa incaseze comisioane mai mici din active mai mici.
"Pentru anul 2009, ne-am propus o reducere importanta a costurilor, nu mai facem angajari si nu mai intentionam sa lansam fonduri. Am redus de asemenea numarul colaboratorilor si consultantilor. Ne propunem conservarea capitalului existent si asteptam o revenire a pietei de capital. Ma astept ca din al doilea semestru al anului bursa locala sa dea semne de stabilitate", a continuat Cenan.
Infiintata in urma cu aproape 15 ani, societatea clujeana Globinvest este dintre pionerii industriei locale de administrare a investitiilor. In prezent, administratorul gestioneaza active nete de peste 50 mil. lei provenind de la peste 2.500 de investitori. Raportat la anul 2007, administratorul a inregistrat o scadere de peste 50% a activelor anul trecut, in contextul uneia dintre cele mai agresive scaderi ale pietei de actiuni.
Din portofoliul Globinvest fac parte doua fonduri deschise de investitii - Napoca si Transilvania - si trei fonduri inchise dintre care unul investeste pe pietele externe. In 2008, fondul de actiuni Napoca a raportat o pierdere de 78,8%, in timp ce fondul diversificat Transilvania a pierdut 55,3% din unitate. Fondul inchis de actiuni FAPT a pierdut 76,6%, fondul inchis cu plasamente in efecte de comert FPC a raportat un randament de 11,3% in 2008, in timp ce Euroglobinvest a inregistrat o pierdere de 31,9%.
Principalii actionari ai Globinvest sunt Romexterra Bank si omul de afaceri Iosif Pop, fiecare cu cate 20% din actiuni.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO