Burse - Fonduri mutuale

Comnord negociază cu grupul CRH vânzarea acţiunilor la CRH Betoane şi CRH Comnord

Comnord negociază cu grupul CRH vânzarea acţiunilor la...

Autor: Dan Grigore Ivan

26.04.2016, 18:42 886

Acţionarii Comnord (COSC), companie de construcţii controlată de Sorin Creţeanu, au aprobat iniţierea negocierilor cu grupul irlandez CRH pentru vânzarea acţiunilor pe care societatea le deţine la CRH Betoane SRL şi la CRH Comnord, potrivit unui raport emis de companie pe bursă.

CRH Betoane, parte a grupului irlandez CRH, doreşte să achiziţioneze acţiunile pe care Comnord le deţine la societatea comercială CRH Betoane. De asemenea, CRH Ciment, fostă Lafarge Ciment, a făcut o ofertă de cumpărarea a pachetului de acţiuni deţinute de către Comnord la CRH Comnord, potrivit raportului curent emis de Comnord pe bursă.

Acţiunile Comnord au crescut cu 5,29% de la începutul acestui an, capitalizarea bursieră a companiei este de 20 milioane de lei, titlurile COSC se tranzacţionându-se cu 0,5140 lei per unitate.

Conform datelor furnizate de către Bursa de Valori Bucureşti, acţionarul majoritar al societăţii este Sorin Creţeanu, cu o deţinere de 53,6%, urmat de compania Meteor Investiţii Imobiliare, cu o participaţiune de 19,6%, restul de 26,6% fiind împărţiti de către ceilalţi investitori de pe sistemul alternativ AeRO.

Potrivit raportului financiar pe exerciţiul financiar 2014, cifra de afaceri a companiei Comnord a fost de 80,6 milioane lei, obţinând un profit de 6,8 milioane lei.

CRH România a avut afaceri de 200 de milioane de euro în 2015. Compania a fost condusă de către Costin Borc, actualul ministru al Economiei şi vicepremier.

Grupul CRH România, format din opt companii, a preluat Lafarge România în urma funziunii de 50 miliarde dolari între francezii de la Lafarge şi elveţienii de la Holcim.

Conform informaţiilor de pe site-ul companiei, CRH România deţine două fabrici de ciment la Medgidia şi Hoghiz şi o staţie de măcinare la Târgu-Jiu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO