Burse - Fonduri mutuale

Companiile de pe bursă dau drumul în iunie la dividende de 2,68 mld. lei

Companiile de pe bursă dau drumul în iunie la dividende de 2,68 mld. lei

Foto: Victor Ciupuliga

Autor: Andrei Chirileasa

29.05.2012, 00:06 1525

OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie locală, şi alte cinci companii importante de pe bursă le plătesc acţionarilor dividende brute în valoare de 2,68 miliarde de lei (600 mil. euro) în luna iunie, potrivit raportărilor disponibile.

Din această sumă însă doar o mică parte s-ar putea întoarce pe bursă sub formă de noi investiţii, jumătate din bani urmând să iasă din ţară. Conform calculelor ZF, statul ar putea încasa în iunie circa 429 mil. lei (96 mil. euro) sub formă de impozit pe dividende. Impozitul pe dividende este de 16% şi se reţine la sursă. Statul va mai încasa şi circa 304 mil. lei (68 mil. euro) dividende nete de la Petrom, unde deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, prin intermediul Ministerului Economiei.

Cele mai mari dividende vor ajunge însă în conturile investitorilor străini: OMV va ridica 752 mil. lei (168 mil. euro) de la Petrom, fondurile străine acţionare la Fondul Proprietatea (FP) ar trebui să încaseze circa 216 mil. lei (48 mil. euro), ruşii de la Vimetco vor lua 159 mil. lei (35 mil. euro) de la Alro, iar francezii de la Société Générale vor primi 58 mil. lei de la BRD. În total, vor ieşi din ţară dividende de circa 1,35 mld. lei (302 mil. euro), ceea ce va crea o nouă presiune pe cursul leu/euro.
Citiţi mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO