Burse - Fonduri mutuale

Conpet îşi va majora cu 20% tariful la petrolul importat pentru Lukoil

Conpet îşi va majora cu 20% tariful la petrolul...

Autor: Radu Bostan

17.12.2014, 00:06 388
Transportatorul naţional de ţiţei Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE) a obţinut de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) o majorare cu 20% a tarifului reglementat pentru transportul petrolului din import, echivalentă cu un plus anual de circa 10 milioane de lei la veniturile obţinute din partea principalului client pe acest segment, rafinăria Petrotel Lukoil din Ploieşti.
 
Tariful de transport al ţiţeiului pe subsistemul import va fi indexat cu 20,83% şi va creşte de la 21-25 lei pe tonă la 25-30 lei pe tonă, prima majorare a acestui tarif din anul 2010, arată referatul transmis de Conpet către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi supus de agen­ţie dezbaterii publice. Tariful de transport al petrolului indigen, care a fost majorat la începutul acestui an, va fi păstrat la acelaşi nivel de 78,64 lei pe tonă.
 
„Propunerile noastre au fost analizate şi au fost publicate spre luarea la cunoştinţă. După zece zile ele vor fi publicate în Monitorul Oficial“, a spus Liviu Ilaşi, directorul general al Conpet.
 
Rafinăria ruşilor este practic singura pentru care Conpet mai aduce ţiţei din import, deoarece rafinăria Petrobrazi a fost redimensionată de OMV Petrom (SNP) la nivelul producţiei indigene, iar Petromidia a kazahilor de la Rompetrol Rafinare (RRC) are ieşire directă la mare. Celelalte două rafinării care foloseau importuri, Arpechim şi Rafo, sunt închise, dar tarifele reglementate pe import sunt îngheţate din 2010. „Din 2010 noi nu am mai avut o majorare de tarif pe import, tocmai din cauză că numărul clienţilor a fost foarte mic. Doar cei de la Lukoil şi foarte puţin Rompetrol au transportat pe sistemul de import. Noi am făcut tot posibilul să reducem cheltuielile în aşa fel încât să nu înregistrăm pierderi“, a mai spus Ilaşi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO