Burse - Fonduri mutuale

Criza politică italiană provoacă durere băncilor pe bursele de acţiuni

Criza politică italiană provoacă durere băncilor pe...

Autor: Bogdan Cojocaru

30.05.2018, 00:04 434

Îngrijorările că noi alegeri în Italia ar putea întări puterea partidelor populiste şi s-ar putea transforma într-un referendum antieuro s-au transformat în durere pe bursă pentru băncile italiene.

Banca Monte dei Paschi di Siena, salvată de la faliment prin intervenţia statului, a înregistrat în şedinţa de tranzacţionare de ieri de pe bursa de la Milano o scădere de până la 8%. La mijlocul sesiunii, şapte din opt acţiuni cu cele mai slabe evoluţii din Bloomberg Europe Banks Index au fost ale unor bănci italiene.

UniCredit şi Intesa Sanpaolo au pierdut aproape 5% din valoare. Indicele FTSE MIB al acţiunilor italiane a pierdut tot ce a câştigat în acest an, notează Bloomberg. Dar în ultimele 12 luni indicele MIB are 3%, în timp ce in­dicele românesc BET are minus 5%. 

„O victorie mai hotărâtă a partidelor frustrate eurosceptice le-ar putea determina să acţioneze mai puternic contra regulilor europene şi euro. Această situaţie este în special negativă pentru băncile italiene, deoarece sunt sunt expuse la datoria suverană a ţării“, spune Gabriele Pinosa, analist la Go-spa Consulting.

Nervozitatea pe care criza politică o creează pe pieţele finan­ciare se vede şi pe piaţa obligaţiunilor suverane italiene, ale căror yielduri au crescut în ultimele săptămâni. Randamentul obliga­ţiunilor cu scadenţa la zece ani a ajuns la maximul ultimilor patru ani. Yielduri mai mari înseamnă costuri de finanţare mai mari pentru guvern. Situaţia politică este „clar nefavorabilă“ revenirii creditorilor italieni, dar şi băncilor străine cu expunere la Italia, cum sunt BNP Paribas şi Crédit Agricole din Franţa, se arată într-un avertisment al Natixis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO