Dafora, amendată cu aproape 1 mil. euro de Concurenţă. Penalităţile aplicate pentru toate companiile implicate însumează 3 mil. euro

22 dec 2014 Autor: Cristina Cuncea

Consiliul Concurenţei a amendat cu aproape 3 milioane euro companiile Dafora Mediaş, Upetrom 1 Mai, Foraj Sonde Craiova şi Foraj Sonde Târgu-Mureş pentru că ar fi trucat unele licitaţii  pentru lucrări de foraj organizate de Romgaz Mediaş, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa energetică.

Investigaţia Consiliului Concurenţei a început în 2010 şi a fost finalizată în luna decembrie.

Amenzile sunt cuprinse între 300.000 euro (Upetrom) şi 900.000 euro (Dafora), au precizat sursele.

Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al grupului Upetrom, Radu Petrescu, a afirmat că Upetrom 1 Mai nu a primit nicio notificare privind vreo amendă, iar compania produce utilaj petrolier, neavând operaţiuni de forj petrolier.

"Upetrom nu a fost notificată de vreo amendă care să o privească. Noi producem echipamente de foraj petrolier, dar nu avem activităţi de foraj petrolier", a declarat Petrescu.

Grupul Upetrom este deţinut de omul de afaceri Gabriel Comănescu.

Companiile sancţionate vor avea la dispoziţie 30 de zile să conteste sancţiunile după ce vor primi decizia de la Consiliul Concurenţei.

Compania Dafora este controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, iar Foraj Sonde Craiova face parte din grupul Bega, deţinut de fraţii Marius şi Emil Cristescu. Foraj Sonde Târgu Mureş este deţinută de omul de afaceri Vasile Aron.

 

Cuvinte cheie:
CONSILIULCONCURENŢEI
, AMENZI
, FORAJ
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide