Burse - Fonduri mutuale

De acum piaţa decide care este preţul: perioada de stabilizare a acţiunilor Sphera (Pizza Hut şi KFC) s-a încheiat în avans cu 15 zile

De acum piaţa decide care este preţul: perioada de...

Autor: Cristina Bellu, Dan Grigore Ivan

27.11.2017, 00:03 203

Wood & Company a anunţat că perioada de stabilizare a celei mai noi listări de pe bursa bucureşteană, reţeaua de restaurante reunită sub Sphera Franchise Group (SFG), s-a încheiat în data de 23 noiembrie, faţă de 8 decembrie, când fusese programat iniţial.

Astfel, perioda de stabilizare s-a desfăşurat în intervalul 9 noiembrie -23 noiembrie, însă nu a fost încheiată nicio tranzacţie în acest sens. Sphera Franchise Group (SFG), în al cărui portofoliu se află în prezent peste 100 de restaurant, a intrat în arena de tranzacţionare pe 9 noiembrie, în urma unei oferte publice iniţiale în valoare de 285 milioane lei (62 milioane euro), după ce Lucian Vlad şi Nicolae Badea, doi dintre co-fondatorii business-ului, au vândut un pachet total de 25% din companie.

Cotaţia unei acţiuni Sphera a ajuns în prezent la 33,5 lei, în creştere cu peste 15% faţă de preţul de listare, ceea ce înseamnă o capitalizare bursieră de 1,3 mld. lei astfel locul 15 în topul celor mai valoroşi emitenţi locali. Cel mai mare acţionar în cadrul Sphera Franchise Group a rămas Radu Dimofte, cu o deţinere de 43,67%, acesta fiind singurul dintre cei trei proprietari din momentului ofertei publice care nu a dorit să cedeze nicio acţiune, în vreme ce Nicoale Badea figurează în prezent cu un pachet de 20%, iar Lucian Vlad cu 10,99%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO