Declaraţie neaşteptată a managerului polonez de la Fondul Proprietatea: Experimentul din România cu un guvern de tehnocraţi este un eşec

14 oct 2016 Autor: Cristian Hostiuc

Într-un interviu pentru agenţia Bloomberg, Greg Konieczny, managerul Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a făcut o declaraţie surprinzătoare legată de soluţia aleasă de preşedintele Klaus Iohannis acum un an de zile de a aduce la Palatul Victoria un guvern de tehnocraţi, condus de Dacian Cioloş.

„Am fost foarte optimist acum un an când a fost ales acest guvern pentru că am simţit că miniştrii tehnocraţi vor face o schimbare. Însă deciziile de guvernare arată că de fapt s-au schimbat foarte puţine lucruri, iar în ce priveşte segmentul pieţei de capital am putea spune că nu s-a schimbat absolut nimic”, a declarat Konieczy pentru Bloomberg.

Conform unor surse ZF, administratorul Fondului Proprietatea nu prea s-a înţeles cu ministerul Economiei şi cu ministerul Energiei în privinţa listării la bursă a unor companii din portofoliul statului, unde Fondul Proprietatea deţine acţiuni. Sunt companii ale statului care tot timpul au fost puse pe o listă privind listarea la bursă, dar  paşii în această direcţie au fost prea puţini, pierzându-se un an în condiţiile în care există un apetit pentru acţiunile româneşti pe fondul dobânzilor scăzute din întreaga lume. 

Fondul Proprietatea, care deţine acţiuni la mai multe companii de stat, are nevoie de lichidizarea acestor titluri pentru a le da bani prin dividende şi prin programe de răscumpărare propriilor acţionari.

În acest moment, FP este una din cele mai mari afaceri făcute în România în ultimul deceniu. A pornit ca o idee de a da înapoi „bunurile” celor cărora li s-au naţionalizat activele, în 1948, fie prin cash fie prin acţiuni la Fondul Proprietatea.

Între timp, titlurile de proprietate ale moştenitorilor au fost cumpărate la discount de investitori locali care apoi au primit banii în full, fie prin cash fie prin acţiuni în Fond. 

Odată ce s-a format o piaţă gri a titlurilor la FP, iar ulterior prin listarea la bursă, acţiunile au ajuns la investitori străini, astfel încât în acest moment cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea este un fond de investiţii american, de la New York, Elliott, condus de un miliardar Paul Singer.

Odată ce a devenit principalul acţionar, fondul american i-a presat pe cei de la Franklin Templeton, de asemenea, un fond american să administreze FP în sensul lichidizării acţiunilor din portofoliu şi rambursării „banilor” acţionarilor. 

În ultimii trei ani, Franklin Templeton, administrat la Bucureşti de Greg Konieczny, a început să vândă destul de susţinut acţiunile deţinute de FP, începând cu Transgaz, Transelectrica, Romgaz, iar în această săptămână a dat 6% din Petrom la un preţ extrem de scăzut, 0,21 lei/acţiune.

Pentru FP guvernarea Ponta a fost bună întrucât pe vremea premierului Victor Ponta s-au listat Electrica şi Romgaz, două companii mari. 

Vânzările succesive ale americanilor de la Franklin Templeton transformă Fondul „Proprietatea“ în Fondul „Lichidarea“

Preţul final al vânzării la OMV Petrom de FP este de 0,21 lei. Fondul a vândut la unul dintre cele mai mici preţuri din ultima perioadă. Statul privatizase Petrom în 2004 la 0,239 lei/acţiune

 

Cuvinte cheie:
fond
, fondul proprietatea
, proprietate
, guvern
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide