Directorul Foraj Sonde Videle: „Contracte ferme nu mai există“

21 nov 2014 Autor: Radu Bostan

Cel mai mare beneficiar de servicii de foraj petrolier, compania OMV Petrom, a renunţat la a mai scoate la licitaţie contracte pentru un număr ferm de sonde, astfel că firmele din acest sector de activitate nu îşi mai pot fundamenta bugetele pe lucrări sigure, spune Viorel Belc, directorul general al Foraj Sonde Videle (simbol bursier FOJE).
 
Compania teleormăneană, controlată de omul de afaceri Raicu Sever-Florian a câştigat recent de la Petrom un con­tract de aproape 200 milioane de euro pentru forajul a până la 100 de sonde noi pe un câmp petrolifer matur, pe care pro­du­că­torul vrea să-l redezvolte pentru a mai extrage câţiva barili. Deşi valoa­rea contractului depăşeşte de peste 30 de ori rulajul anual al Foraj Sonde Videle, încasările efective vor de­pinde de numărul de sonde comandate în fiecare an de Petrom. În plus, compania va împărţi contractul cu mai mulţi subcontractori, având şi responsabilitatea de management al acestui proiect.
 
„Contractul este aparent mare, însă reprezintă o schimbare de politică la Petrom, de la contracte al căror risc şi-l asuma singur şi unde toţi participanţii la realizarea sondelor erau contractori direcţi ai Petrom, către contracte «la cheie», unde toţi ceilalţi subcontractori sunt sub an­tre­priza noastră. Riscurile noastre cresc, dar nu neapă­rat şi câştigurile“, a spus Belc, care conduce o firmă cu puţin peste 100 de anga­jaţi şi afaceri de 6,5 milioane de euro în 2013.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.11.2014

 

Cuvinte cheie:
contracte
, videle
, director
, petrom
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide