Dorel Goia a luat 11,3% din Teraplast de la SIF1

20 mar 2014 Autor: Monica Juganaru

Dorel Goia, principalul acţionar al producătorului de profiluri şi ţevi din PVC Teraplast Bistriţa.

Omul de afaceri Dorel Goia, principalul acţionar al producătorului de profiluri şi ţevi din PVC Teraplast Bistriţa (TRP), a cumpărat marţi participaţia de 11,34% deţinută la Teraplast de SIF Banat-Crişana (SIF1), printr-un deal de 6,5 milioane de lei (1,4 milioane de euro).

În urma tranzacţiei, Goia şi-a majorat participaţia la Teraplast de la 35,3% la 46,7%. El a mai cumpărat în zilele precedente pachete mai mici de acţiuni la Teraplast, iar pe fondul achiziţiilor sale preţul din piaţă a urcat de la 0,158 lei la 1,181 lei. SIF Banat-Crişana a vândut la preţul de 0,2 lei, cu 10,5% peste preţul de pe bursă.

La acest preţ, compania este evaluată la 57,7 milioane de lei (12,8 milioane de euro), iar în funcţie de ultima cotaţie din piaţă, de 0,181 lei/acţiune, capitalizarea bursieră a Teraplast este de 52,3 milioane de lei (11,6 milioane de euro).

Teraplast a revenit anul trecut pe profit, raportând un câştig net de 3,4 milioane de lei, de la pierderi de aproape 9 milioane de lei în 2012. Afacerile companiei au scăzut însă cu 5,4%, la 226,6 milioane de lei, de la 239,5 milioane de lei în anul precedent, ca urmare a evoluţiei nefavorabile a pieţei construcţiilor.

În acţionariatul Teraplast se regăseşte şi fondul de investiţii KJK Fund SICAV-SIF, care la finalul lunii octombrie deţinea 6,51% din titluri.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.03.2014

 

Cuvinte cheie:
Dorel Goia
, Teraplast
, SIF1
, participatie
, actionari
, bistrita
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide