Burse - Fonduri mutuale

Două decenii de la listarea gigantului Amazon: 10.000 $ investiţi în 1997 în acţiuni ar însemna astăzi 4,9 mil. $. „Trebuie să fii un sociopat ca să ai un astfel de câştig“

Două decenii de la listarea gigantului Amazon: 10.000 $...

Autor: Liviu Popescu

16.05.2017, 00:02 1084
O investiţie de 10.000 de dolari în acţiuni ale Amazon în urmă cu 20 de ani, atunci când compania s-a listat la New York, ar fi însemnat astăzi un câştig de 4,9 milioane de dolari, având în vedere faptul că acţiunea s-a apreciat de la 2 dolari, preţ ajustat cu operaţiunile de splitare, la circa 960 de dolari, potrivit calculelor jurnaliştilor de la The Wall Street Journal. „Multă baftă să găseşti un investitor Amazon care să se laude cu un astfel de câştig“, se arată în articolul jurnaliştilor americani realizat cu ocazia aniversării a douăzeci de ani de listare a Amazon, cel mai mare retailer online. Compania americană are o capitalizare bursieră de 460 miliarde de dolari, a patra cea mai mare din compoziţia indicelui american S&P 500. Michael Batnick, director de cercetare la Ritholtz Wealth Management, spune că evoluţia pozitivă uriaşă a acţiunilor Amazon i-a determinat pe unii investitori să creadă că este ceva obişnuit sau inevitabil. „Trebuie să fii un fel de sociopat, lipsit de orice emoţie umană, să ai aceste câştiguri monstruoase“, spune el citat de cotidianul american. Mulţi investitori s-ar putea lăuda că au văzut potenţial la evoluţia acţiunilor unor companii. Din păcate, puţini din aceştia au avut disciplina miliardarului Warren Buffet de a se ţine de călătoria profitabilă timp de 20 de ani. 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO