Erste AM şi-a schimbat strategia şi vânează clienţi instituţionali pentru fondurile mutuale

1 sep 2010 Autor: Roxana Pricop

Cel mai mare administrator de fonduri, Erste Asset Management, cu active în gestiune de peste 2,2 mld. lei (518 mil. euro), îşi ajustează strategia la noile condiţii din piaţă îndreptându-şi tot mai mult atenţia către marii investitori instituţionali, după ce în ultimii trei ani micii investitori de retail au fost principalul motor de creştere al activelor.

Primul pas făcut de Erste AM înspre atragerea marilor investitori instituţionali, de talia fondurilor de pensii, este orientarea fondurilor de instrumente cu venit fix din portofoliu spre plasamente cu un orizont de timp mai larg, de trei până la cinci ani. Spre deosebire de investitorii de retail cu apetit pentru plasamente pe termen scurt de timp şi în căutare de randamente peste cele ale dobânzilor bancare, fondurile de pensii îşi ghidează investiţiile mai puţin în funcţie de randamente, cât în funcţie de calitatea emitentului şi de durata cât mai lungă a plasamentelor.

În contextul unei tendinţe descendente tot mai evidente a dobânzilor, ponderea depozitelor bancare în portofoliul fondului de instrumente cu venit fix BCR Monetar a scăzut cu circa 10%, până la 633 mil. lei, la finele primului semestru. La finele anului trecut, circa 55% din activele fondului de 819 mil. lei erau depozitate la bănci. O altă schimbare constă în reducerea expunerii pe băncile elene (Alpha Bank, Banca Românească) şi creşterea activelor depozitate în bănci cu capital românesc (Banca Transilvania, CEC). Astfel, dacă la finele anului trecut BCR Monetar avea depozite în valoare de 283 mil. lei deschise la bănci elene, la finele primului semestru valoarea acestora a scăzut cu 74 mil. lei. Cea mai mare scădere, de 78 mil. lei, a fost înregistrată de depozitele deschise la Alpha Bank.

"În primul semestru, pentru plasamentele fondului BCR Monetar am negociat dobânzi la depozite de o singură cifră, în contextul în care, pe parcursul anului trecut, dobânzile negociate puteau depăşi 20% pe termen scurt", a spus Dragoş Neacşu, preşedintele societăţii de administrare Erste Asset Management.

Parte din sumele retrase din depozite bancare s-au orientat către titluri de stat şi obligaţiuni corporatiste emise de instituţii precum Erste, Royal Bank of Scotland, Volksbank, BEI sau HVB. Cu un randament de 4,7% în primul semestru, BCR Monetar a investit 520 mil. lei în titluri de stat şi obligaţiuni corporatiste.

"Am diversificat structura plasamentelor astfel încât fondul să fie mai aproape de investitorii instituţionali, nu doar de clienţii de retail. Am crescut de asemenea durata plasamentelor până la maturităţi de 3-5 ani pentru a trezi interesul fondurilor de pensii. Nu cred că exagerez dacă spun că fondurile mutuale vor atrage atenţia şi investitorilor instituţionali din regiune, dacă dimensiunea lor va creşte, iar percepţia faţă de riscul activelor româneşti se va îmbunătăţi", a explicat Neacşu.

Şi portofoliul fondului de obligaţiuni BCR Obligaţiuni a fost restructurat, expunerea pe depozitele bancare scăzând puternic de la 144 mil. lei în 2009 la 44 mil. lei la finele primului semestru în favoarea obligaţiunilor corporatiste care au atras 372 mil. lei, mai mult cu 100 mil. lei. BCR Obligaţiuni a înregistrat un randament de 4,8% în primul semestru.

Administratorul gestionează cel mai mare fond mutual de pe piaţa locală - BCR Monetar cu active nete de 1,4 mld. lei de la aproape 60.000 de investitori. Societatea mai gestionează încă patru fonduri mutuale cu profil de risc mediu şi ridicat. Principalele plasamente ale fondului de acţiuni BCR Expert, cu un randament negativ de 7,6% în primul semestru, au fost titlurile SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF Oltenia, Petrom şi Transgaz care au atras câte peste 5% din activele de 14,4 mil. lei. BCR Expert a mai investit circa 5,7% din active în acţiunile Fondului Proprietatea, mizând pe o listare cât mai rapidă a fondului.

Cuvinte cheie:
Erste AM
, clienti institutionali
, fnduri mutuale

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!