Burse - Fonduri mutuale

Fondul de investiţii american Elliott e printre marii „beneficiari“ ai retrocedărilor de la ANRP

Fondul Elliott este condus de Paul Singer, supranumit vulturul de pe Wall Street

Fondul Elliott este condus de Paul Singer, supranumit vulturul de pe Wall Street

Autor: Roxana Pricop

28.04.2015, 00:05 1057

Fondul american de hedging Elliott Associates, azi cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP) cu peste 19% din capital, a intrat în acţionariatul fondului prin achiziţii începute încă din anii 2009-2010, când FP nu era listat la bursă, iar acţiunile erau disponibile la vânzare la preţuri extrem de joase (0,2 lei-0,3 lei/titlu) pe piaţa gri.

Alături de Elliott au mai cumpărat acţiuni FP înainte de listare şi fondul american Cartesian, care a acumulat 2,7% din FP de pe piaţa gri, dar şi fondurile suedeze de investiţii administrate de East Capital. Cartesian a avut reprezentant local pe Nicolae Ivan, primul preşedinte al FP.

Acumularea de pachete mari de acţiuni, de 1% sau chiar 2% din capitalul Fondului Proprietatea, înainte de listarea la bursă din ianuarie 2011, nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi fost despăgubirile de la ANRP. Potrivit unui clasament făcut de ANRP, cele mai mari 30 de despăgubiri au fost acordate în principal cesionarilor de dosare şi nu foştilor proprietari de drept.

Mai exact, persoane cu influenţe în sfera politică, investitori privaţi şi în imobiliare, cum­părau dosare de despăgubiri la o treime din valoare de la foştii proprietari, mituiau funcţionarii ANRP să le supraevalueze imobilele sau terenurile revendicate şi să le rezolve cât mai repede dosarele. Pentru ca apoi să vândă acţiunile primite drept despăgubiri pe piaţa „gri“ unor persoane private care acţionau ca intermediari şi care le vindeau mai apoi fondurilor străine de investiţii. Fondul Elliott este condus de Paul Singer, supranumit vulturul de pe Wall Street, renume câştigat în urma unor lupte dure pentru recuperarea unor datorii de la ţări aflate în pragul falimentului precum Argentina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO