Fondul Proprietatea ar putea finaliza cel de-al treilea program de răscumpărări în această săptămână

14 iul 2014 Autor: Roxana Pricop

Fondul Proprietatea (FP) mai are de răscumpărat 16,45 milioane de acţiuni proprii pentru a duce la sfârşit cel de-al treilea program de răscumpărări ce vizează achiziţia a 252 milioane de acţiuni proprii.

Cele 16,45 milioane de acţiuni FP ar putea fi răscumpărate în această săptămână, luând în calcul volumele anterioare de acţiuni răscumpărate de fond de circa 3 milioane de acţiuni/şedinţă de tranzacţionare.

Fondul a demarat cel de-al treilea program de răscumpărări pe 27 martie. De atunci până în prezent, preţul acţiunilor FP a crescut cu 3,3% până la o cotaţie de 0,8495 lei/acţiune.

Fondul a ajuns în prezent să deţină 9,6% din capitalul social subscris propriu şi pentru a începe un nou program de răscumpărări va trebui să îşi reducă capitalul social prin ştergerea acţiunilor răscumpărate până în prezent.

În luna aprilie, acţionarii FP au aprobat cel de-al patrulea program de răscumpărări ce vizează achiziţia a până la 10% din capitalul social sau 990 milioane de acţiuni.

 

Cuvinte cheie:
fondul proprietatea
, capital social
, actiune
, actionari
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide