Fondul Proprietatea estimează pentru 2011 un profit de 207 milioane lei

29 oct 2010 Autor: Ioana Moldovan

Fondul Propietatea (FP) estimează că va obţine în 2011 un profit net de 207 milioane de lei, cu circa 6% mai mare decât câştigul programat pentru acest an, de 194,93 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul viitor, informează Mediafax Business.

FP anticipează că anul viitor va înregistra venituri de 299,33 milioane de lei, cu 8% mai mari decât cele bugetate pentru 2010, de 277 milioane de lei. Cea mai mare parte din venituri ar urma să provină din dividende, în sumă de 209,27 milioane de lei, în timp ce Fondul ar urma să încaseze 90 de milioane de lei din dobânzi.

Totodată, bugetul prevede cheltuieli de 92,33 milioane de lei, cu 17,8% mai mari decât cele anticipate pentru acest an, de 78,32 milioane de lei. Cea mai mare parte a cheltuielilor, de 66,88 milioane de lei ar urma să fie destinate serviciilor executate de către terţi şi asimilate, în timp ce cheltuielile privind comisioanele, onorariile şi cotizaţiile au fost programate la 13,43 milioane de lei, iar cele cu impozite şi taxe la opt milioane de lei.

Documentul prevede, de asemenea, cheltuieli nule pentru realizarea de investiţii în 2011.

Fondul precizează că ipoteze luate în considerare au fost folosite doar pentru fundamentarea bugetului, şi nu reprezintă reflectarea activităţilor ce vor fi întreprinse pentru administrarea fondului. Citiţi mai multe pe www.mediafax.biz.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Fondul Proprietatea
, FP

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine