Fondul Proprietatea reclamă slăbirea guvernanţei corporative la Nuclearelectrica

23 aug 2017 Autor: Dan Grigore Ivan

Fondul Proprietatea, acţionar cu o deţinere de 9% în cadrul Nuclearelectrica, critică două puncte propuse de către Ministerul Energiei pe ordinea de zi a AGA din data de 24 august, susţinând că acestea conduc la slăbirea guvernanţei corporative.

Reprezentanţii Fondului susţin că noile contracte de mandat propuse sunt revizuite şi nu mai conţin obligaţii cheie. Astfel, membrii consiliului nu vor mai putea fi traşi la răspundere pentru încălcarea obligaţiilor neconcurenţiale. De asemenea, mai adaugă reprezentanţii FP, membrii nu vor mai fi obligaţi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor obţinute în cadrul Consiliului de Supraveghere.

„Având în vedere repetarea situaţiei similare de la Hidroelectrica, efectuarea unor modificări nocive la contractele de mandat ale membrilor consiliilor pare să fie o practică comună a Ministerului Energiei”, a spus Johan Meyer, co-CEO şi comanager de portofoliu al Fondului Proprietatea. De asemenea, reprezentanţii FP mai cer un mandat pe durată completă pentru Consiliul de Supraveghere al companiei energetice.

„Încă o dată, un alt consiliu interimar cu contracte de mandat modificate pentru a fi cât mai permisive, care îngăduie membrilor Consiliului să-şi păstreze poziţii similare în alte companii energetice, inclusiv concurente, şi care elimină dispoziţiile privind confidenţialiatea, pare să fie modalitatea Ministerului Energiei de a se abate de la legislaţia privind guvernanţa corporativă şi de a urmări probabil alte interese”, a mai spus Meyer. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.08.2017

 

Cuvinte cheie:
Fondul Proprietatea
, guvernanta corporativa
, Nuclearelectrica
, contracte
, energie
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide