Fondurile de acţiuni au pierdut pariul pe SIF

6 oct 2010 Autor: Roxana Pricop

Pariul pe acţiunile celor cinci SIF-uri le-a adus fondurilor de acţiuni performanţe modeste şi apropiate de cele ale fondurilor care îşi investesc cea mai mare parte a activelor în depozite bancare şi care expun investitorii unui risc mult mai redus.

"Acţiunile celor cinci SIF-uri au fost sub-performere în acest, aşteptările privind evoluţia acestor acţiuni fiind mult mai optimiste decât a confirmat piaţa. Am fost prea optimişti la începutul anului pentru că am mizat că revenirea economiilor din Vest se va regăsi printr-un flux de capital pe piaţa locală", a spus Radu Hanga, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor BT Asset Management. Indicele celor cinci SIF-uri a pierdut 1,74% din valoare în primele nouă luni ale anului, în condiţiile în care performanţele acţiunilor din sectorul energetic au urcat la peste 20%. Fondul de acţiuni Omninvest, administrat de SIRA, a fost singurul fond de acţiuni care a obţiunt un randament peste aprecierea de 12,3% a indicelui BET, principalul indice al bursei, din primele nouă luni ale anului. Fondul a marcat randamentul de aproape 22% investind în produse derivate care urmăresc evoluţia indicelui american S&P500. Restul fondurilor de acţiuni nu au reuşit să obţină un randament mai mare de 10%, în condiţiile în care cel mai performant fond monetar, Tezaur, a marcat un randament de 7,17% în primele nouă luni.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Fondurile de acţiuni
, SIF

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine