Burse - Fonduri mutuale

Fostul şef al CSSPP s-a înscris pentru boardul SIF Banat-Crişana

Fostul şef al CSSPP s-a înscris pentru boardul SIF...

Autor: Roxana Pricop

27.01.2015, 00:03 485

Mircea Oancea, fostul preşedinte al Comisiei de Supra­veghere a Sistemului Pensiilor Private (CSSPP) şi în pre­zent director general al Fondului de Garantare a Drep­tu­rilor din Sistemul de Pensii Private, şi-a depus candidatura pentru un loc în consiliul de administraţie al SIF Banat-Cri­şana (SIF1).

El a mai candidat şi în aprilie 2013 pentru un loc în con­siliul de administraţie al SIF Transilvania. Alături de Oancea şi-au mai depus candidaturile Grigore Chiş, direc­torul general SSIF Broker Cluj, alături de Augustin Dănilă, fost direc­tor de dezvoltare la firma de brokeraj din Cluj, Laviniu Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Ca­pital (AIPC) şi Cătălin Dobrescu, manager tran­zacţii la SIF Banat-Crişana (SIF1), pentru un loc, din cele patru libere, în consiliul de administraţie al SIF Banat-Crişana. Ter­menul limită de depunere a candidaturilor este marţi, 27 ianuarie.

SIF Banat-Crişana a convocat acţionarii în adunare gene­rală ordinară pe 2 martie pentru a alege patru noi adminis­tratori după ce lui Dragoş Bîlteanu (fost preşedinte şi director general) şi lui Najib El Lakis (fost administrator), aflaţi în arest preventiv într-un dosar de delapidare şi manipulare a pieţei de capital, li s-au retras avizele de administratori de către ASF, iar alţi doi administratori au demisionat la începutul lunii decembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO