Burse - Fonduri mutuale

Mutare surpriză pe piaţa de bricolaj: Cei mai apreciaţi afacerişti români au semnat tranzacţia

Mutare surpriză pe piaţa de bricolaj: Cei mai...

Autor: Roxana Rosu

25.03.2018, 00:01 1569

Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl au ajuns să controleze 50,09% din producătorul de cărămizi Cemacon, după ce au preluat încă 5,6% din companie prin intermediul firmei PIF Industrial, pentru suma de 3,5 milioane lei.

Tranzacţia a avut loc în cadrul unei oferte publice derulată la BVB şi a vizat un număr de 6,4 milioane acţiun, la preţul de 0,55 lei/acţiuni. PIF Industrial deţinea anterior 3,7% din Cemacon şi a ajuns la o deţinere de 9,3%, potrivit anunţului publicat la BVB.

Retailerul de bricolaj Dedeman, deţinut tot de fraţii Pavăl, deţine 40,77% din Cemacon, astfel încât familia Pavăl controlează în prezent 50% din producătorul de cărămizi.

Intermediarul ofertei publice derulată în perioada 22 februarie-14 martie a fost BT Capital Partners.

Cemacon a raportat în 2017 o cifră de afaceri netă de 94,22 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, în vreme ce profitul net s-a situat la 13,2 mil. lei, mai mare cu 58% faţă de 2016. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO