Bursa de Valori de la Bucureşti, catalogată încă piaţă de frontieră, a scăzut de la începutul lunii decembrie şi până pe 12 decembrie cu aproape 3%, cea mai slabă dinamică după cea din 2014 încoace, şi este probabil să închidă ultima lună din 2017 pe minus în condiţiile în care analiştii se aşteaptă la semne de slăbiciune în piaţă pe final de an. Spre comparaţie cea mai slabă ultimă lună din an de la bursa românească postaderare la Uniunea Europeană a fost cea din 2009, de minus 3%.
Corecţiile la bursa românească sunt accentuate de percepţia unor riscuri în creştere, alimentate inclusiv de politica fiscală expansionistă, modificarea Codului fiscal, inflaţia peste aşteptări şi creşterea cursului de schimb, la care se mai adaugă un factor.
„La final de an mai avem şi aşa-numitul efect al lunii decembrie, când investitorii sunt tentaţi să închidă din poziţiile perdante pentru a-şi reduce din nivelul impozitului de plătit în anul următor - prin urmare, este mai probabil să vedem în continuare semne de slăbiciune în piaţă pe final de an“, spune Graţiana Ordean, analist financiar senior la Banca Transilvania, a doua instituţie de credit din România.
Raiffeisen se retrage de la Bursa de la Bucureşti, deşi era al treilea cel mai mare jucător
Raiffeisen Bank va elimina anul viitor din portofoliul său serviciile de tranzactionare cu acţiuni, titluri de stat şi alte instrumente financiare intermediate pe piaţa bursieră, în numele şi pentru clienţii săi, în condiţiile în care cererea pentru astfel de produse este modestă, iar costurile sunt în creştere în urma noilor reglementări europene în domeniu, a transmis banca.
„Continuăm eforturile de simplificare a activităţii bancare, în special în contextul noilor reglementări europene care au ca efect creşterea complexităţii şi a costurilor aferente serviciului de tranzacţionare de instrumente financiare, în condiţiile în care cererea pentru astfel de produse rămâne modestă pe ansamblul pieţei locale. Vom continua să oferim clientilor noştri fondurile de investitii administrate de Raiffeisen Asset Management şi servicii dedicate segmentelor Premium şi Private Banking“, a spus James Stewart, vicepreşedintele pentru Trezorerie şi Pieţe de Capital al Raiffeisen Bank (foto dreapta).
O parte din clienţi vor fi transfertaţi direct la divizia de brokeraj a băncii-mamă de la Viena, în timp ce o altă parte din clienţi vor fi transferaţi către case locale de brokeraj.