Burse - Fonduri mutuale

Fuziunea dintre Banca Carpatica şi Patria Bank se prelungeşte

Fuziunea dintre Banca Carpatica şi Patria Bank se...

Autor: Cristina Bellu

10.03.2017, 10:17 532

Implementarea procesului de fuziune dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank, care a primit aprobarea prealabilă a BNR pe 29 noiembrie 2016, se prelungeşte ca urmare a deciziei instanţelor Curţii de Apel Bucureşti, specifică un anunţ al BCC apărut vineri pe pagina Bursei de Valori.

“La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, dosarul privind fuziunea celor două bănci a fost respins pe cale de excepţie fără a se analiza argumentele care motivau apelul, din cauza unor chestiuni procedurale, în cadrul cărora băncile au încercat să optimizeze termenele instanţelor pentru obţinerea cât mai rapidă a aprobării legale a fuziunii.”,se arată în anunţ.

Argumentele care susţin apelul celor două bănci implicate în fuziune urmează a fi analizate într-o etapă viitoare de către instanţa competentă.

“Băncile vor continua etapele procedural legale pentru a finaliza acestă ultimă etapă şi de a implementa fuziunea cât mai curând. ”, spune Daniela Iliescu, membru în CA al Băncii Carpatica.

Patria Bank (fosta Nextebank), insti­tuţie controlată de fondul de investiţii Emer­ging Europe Accession Fund, a devenit acţionarul majoritar al Băncii Carpatica după ce a cumpărat în două etape o participaţie de 64,16% la banca controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea pentru suma de 144 milioane de lei.

Fuziunea dintre cele două bănci sa va realiza prin absorbţia Patria Bank de către Banca Carpatica, aceasta din urmă rămânând listată pe bursa de la Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO