Burse - Fonduri mutuale

Impact Developer&Contractor alocă 10,5 mil.lei pentru a răscumpăra acţiuni, echivalent a 2,5% din capital

Impact Developer&Contractor alocă 10,5 mil.lei pentru a...

Autor: Roxana Rosu

18.08.2017, 14:12 247

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor va lansa săptămâna viitoare un program de răscumpărare a maxim şapte milioane de acţiuni, respectiv 2,52% din capitalul social, suma alocată fiind de 10,5 milioane lei, excluzând comisioanele de brokeraj şi alte costuri de achiziţie.

Preţul minim de răscumpărare este de 0,6 lei per acţiune, o parte dintre acţiuni urmând să fie anulate, iar altele alocate angajaţilor sau conducerii companiei.

SSIF Swiss Capital a fost desemnat  agent de răscumpărare şi poate achiziţiona un volum zilnic de acţiuni de până la 25% din cantitatea medie zilnică de acţiuni ale companiei care sunt tranzacţionate pe piaţă.

Programul se va desfasura pentru o perioadă de maxim 24 de luni de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial.

Impact, care a dezvoltat proiectul Greenfield din apropierea Grădinii Zoologice Bucureşti, a înregistrat în primul semestru un profit net de 12,2 milioane lei, în scădere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Firma are o capitalizare de 247 milioane lei, iar o acţiune era tranzacţionată vineri la BVB la 0,9 lei, în creştere cu 10%.

Compania este deţinută în proporţie de 49,48% de către Gheorghe Iaciu, în vreme ce Adrian Andrici are un pachet de acţiuni reprezentând 15,24% din capitalul social. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO