E deja un truism al gândirii economice, afirmat de Eugene Fama cu peste 40 de ani în urmă: piaţa de capital ajută la o mai bună alocare a capitalurilor.
Statul român se aşteaptă să obţină peste 300 de miloane de euro din vânzarea unui procent de 15% din acţiunile Romgaz SA. Cea mai mare ofertă publică din istoria bursei de la Bucureşti vizează o sumă de bani care se situează cam la jumătate faţă de aşteptările iniţiale ale autorităţilor, bani care vor merge la bugetul de stat şi nu în conturile companiei.
Este indubitabil că intermedierea ofertei de către Goldman Sachs creşte substanţial şansele de reuşită, în primul rând prin forţa grupului, dar şi prin modul în care a fost conceput acest IPO. Preconizatele activităţi de stabilizare care ar urma să aibă loc după închiderea ofertei pentru a stopa o evoluţie negativă a preţului reprezintă un demers binevenit pentru menţinerea încrederii investitorilor în titlurile SNG în perioada ulterioară începerii tranzacţionării.
Marea întrebare însă este ce se va întâmpla apoi, după terminarea ofertei şi după încheierea eventualei perioade de stabilizare, care poate dura maximum o lună. Va fi suficient de lichidă acţiunea SNG pe bursa de la Bucureşti? Va putea reprezenta un „driver“ de creştere a încrederii investitorilor în titlurile altor companii listate la Bucureşti, astfel încât să aibă un impact pozitiv asupra lichidităţii generale?
Răspunsul e simplu. Simpla listare a Romgaz nu va schimba nimic din aspectul general al pieţei. Fără o strategie amplă de dezvoltare a pieţei de capital din România care să aibă în vedere pe de o parte aplicarea eficientă a normelor privind protecţia investitorilor, guvernanţa corporativă, iar pe de altă parte stimularea finanţării prin intermediul pieţei de capital, singura realizare notabilă va rămâne încasarea celor 300 de milioane de euro la bugetul de stat.
Eşecul ofertei AdePlast şi lichiditatea modestă a drepturilor de alocare ale Nuclearelectrica sunt emblematice pentru imaginea actuală a pieţei.
Poate că sunt şi brokerii de vină, până la urmă de ani de zile există un singur lider autoritar al caselor de brokeraj din România, cam fără concurent, dar nu poţi arunca toată răspunderea pe nişte oameni confruntaţi cu o neîncredere cronică a investitorilor în aplicarea legislaţiei din România şi în sistemul judiciar.
E greu însă să convingi marii investitori să aducă bani pe piaţa din România când aceştia întreabă de ce în unele cazuri se respectă obligaţia de a face ofertă publică de preluare, iar în altele nu, de ce în unele situaţii se sancţionează abuzul de piaţă, inclusiv în afara pieţelor reglementate, iar în altele nu, deşi e evident? Sau cum e posibil ca o adunare generală, prin votul decisiv al acţionarului majoritar să aprobe o donaţie către el însuşi de 100 de milioane de Euro şi acţionarul minoritar semnificativ afectat să piardă procesul în care a atacat această grozăvie?
Într-un asemenea context, reuşita ofertei Romgaz reprezintă doar un prim pas pentru creşterea vizibilităţii pieţei din România. Este o şansă extraordinară pentru piaţa românească să îndeplinească criteriile cantitative pentru a intra în zona emerging markets, cele privind pragul de capitalizare totală, de capitalizare a free floatului şi de lichiditate. România va trebui să îndeplinească pentru a accede în această categorie şi condiţiile cantitative, şi anume stabilitatea instituţională, uşurinţa investirii şi a dezinvestirii, eficienţa cadrului operaţional, inclusiv eficienţa punerii în aplicare a regulilor de drept incidente de către autoritatea pieţei şi de către puterea judecătorească, în acest sens fiind necesară dezvoltarea unei jurisprudenţe unitare şi predictibile.
Perspectiva intrării unor sume semnificative pe piaţa de capital din România odată cu intrarea în categoria emerging markets ar trebui să fie un stimulent suficient de puternic pentru autorităţi, dar şi pentru actorii pieţei pentru a contribui la îndeplinirea condiţiilor calitative enumerate mai sus.
Dacă aceste criterii calitative nu vor fi îndeplinite, atunci capitalurile importante vor rămâne departe de o piaţă nelichidă, cu reguli neclare, aplicate diferit în funcţie de persoanele implicate, iar oferta de instrumente financiare din România îşi va găsi în continuare o cerere modestă ca şi până acum.
Cristian Duţescu este avocat specializat în piaţa de capital şi preşedintele Organizaţiei Profesioniştilor Pieţei de Capital (OPPC)
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.10.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
