Burse - Fonduri mutuale

Indicele american S & P 500 ajunge la o apreciere de peste 7% în 2018. Rezultatele financiare foarte bune ale companiilor de tehnologie au împins în sus referinţa americană

Indicele american S & P 500 ajunge la o apreciere de...

Autor: Dan Grigore Ivan

29.01.2018, 00:05 258
Piaţa de capital americană a trecut printr-o nouă săptămână generoasă cu investitorii după ce indicele S & P 500 a crescut cu 2,23%, doar vineri obţinând o apreciere de 1,18%, pe fondul publicării unor rezultate financiare peste aşteptări ale companiilor din sfera tehnologiei.
 
De altfel, după ce a dominat mai bine de zece ani la capitolul randamentelor oferite către investitori, sectorul tehnologic afişează la începutul lui 2018 un avans de 9,22%, cu două puncte procentuale peste media de peste ocean, în condiţiile în care 2018 este cel mai bun început de an pentru bursa americană din 1987 încoace.
 
Tot în zona recordurilor, luna ianuarie este aproape să devină cea mai bună din octombrie 2015. De asemenea, contrar trendurilor recente, sectorul healthcare-ului a oferit rezultate îmbucurătoare pentru investitori. La nivelul ultimei zile din săptămâna precedentă, sectorul medical a crescut cu 1,36%, a doua creştere după tehnologie (1,70%).
 
În ultimul an, acest sector se află însă în spatele mediei. Astfel, dacă indicele S & P 500 afişează o apreciere de peste 25%, companiile reunite în sectorul healthcare au crescut cu aproximativ 20%. Lucrurile stau invers în cazul tehnologiei, în dreptul căreia stă afişată o apreciere anuală de 36%, peste 10 puncte procentule faţă de evoluţia S & P 500.
 
Scăderea drastică a impozitului pe profit, o promisiune de campanie a administraţiei Trump, o economie americană şi mondială în plin avânt precum şi o nuanţare a tonului protecţionist de acum un an al lui Trump sau cel puţin o amânare a acţiunilor cu caracter antiglo­balist, au dus la o accelerare a crterilor bursiere peste ocean.
 
Evoluţiile pozitive din Statele Unite ale Americii au inundat de optimism aproape toate bursele lumii.
 
Deşi piaţa europeană a încheiat anul 2017 sub randamentul oferit în America, în condiţiile în care începuse anul cu un avans semnificativ, bursele europene au reuşit să marcheze creşteri importante, continuate de altfel şi în ianuarie 2018.
 
Şi bursa de la Bucureşti a profitat de un cadru internaţional favorabil. Dacă la începutul anului părea anesteziată, nerăspunzând la niciun stimul din sfera externă (maxime după maxime în capitalele Europei şi la New York), noul an a dus un nou tonus, iar până în prezent indicele BET, referinţa bursei locale, afişează un avans de aproape 9%, unul dintre cele mai mari din regiune şi Europa, cele mai câştigate companii fiind cele din zona energeti şi cea bancară (Transilvania şi BRD).
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO