Indicele BET urcă cu 0,8%, tractat de Banca Transilvania şi Romgaz, dar pe cel mai mic rulaj de la Paşte încoace

11 iul 2017 Autor: Dan Grigore Ivan

Indicele BET, referinţa bursei bucureştene, a crescut ieri cu 0,84%, până la 8.112 puncte, pe fondul unui rulaj de aproximativ 11 mil. lei, cel mai mic din aprilie până în prezent – moment în care bursa era definită de expectativa ofertei de listare a companiei telecom Digi. Dintre cei 13 constituenţi ai indicelui, 11 dintre aceştia au încheiat şedinţa de tranzacţionare în teritoriul pozitiv, în vreme ce evoluţia acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) a rămas neschimbată, iar Digi a fost singura companie din clubul BETului a cărei valoare de piaţă a scăzut ieri, figurând cu o depreciere de 1,01%, până la o capitalizare bursieră de 3,91 mld. lei (850 mil. euro).

Cea mai mare creştere a fost consemnată de producătorul naţional de gaze naturale Romgaz Mediaş, al cărui avans a fost de 2,44%, până la o valoare de piaţă de 10,5 mld. lei (2,28 mld. euro), în vreme ce pe locul secund s-a poziţionat Banca Transilvania (TLV), emitentul cel mai tranzacţionat de la Bucureşti şi cu cea mai mare pondere în referinţa bucureşteană, cu o apreciere de 2,11%, până la o capitalizare bursieră de 10,57 mld. lei (2,29 mld. euro).

Banca Transilvania (TLV) şi Fondul Proprietatea (FP) au fost cei mai tranzacţionaţi emitenţi de la Bucureşti, cu o valoare de 3,3 mil. lei şi 3,1 mil. lei, în vreme ce Romgaz Mediaş a completat podiumul, cu 1,1 mil. lei. De asemenea, Digi s-a plasat pe locul al patrulea, cu 0,285 milioane lei, iar SIF Transilvania pe locul al cincilea, cu 0,251 milioane lei. â

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.07.2017

 

Cuvinte cheie:
Indicele BET
, bursa
, BVB
, Banca Transilvania
, Romgaz
, rulaj
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide