Burse - Fonduri mutuale

Investitorii de pe bursă s-au grăbit să prindă lunile de iarnă, care statistic sunt cele mai bune din an

Investitorii de pe bursă s-au grăbit să prindă lunile...

Autor: Adrian Cojocar

02.12.2013, 19:32 1550

Statisticile de la bursa de la Bu­cureşti arată că decembrie, ianuarie şi februarie sunt lunile care au adus din 1998 şi până în prezent printre cele mai mari câştiguri lunare, în medie de 2,2%, 7,6% şi 1,7%, care echivalează cu câştigurile medii generate de bursă într-un an întreg.

Singurii ani în care piaţa a scăzut în perioada decembrie – ianuarie au fost 2008 şi 2009, când economia mondială a tra­versat una dintre cele mai puternice crize din ultimul secol.

În ultimii trei ani, câştigul mediu din ianua­rie s-a cifrat la 8,9%, iar cel din pe­rioa­da decembrie - februarie a fost de 19,2%, adică de circa patru ori mai mare decât dobânda anuală plătită de bănci la depozite.

Majoritatea brokerilor şi analiştilor din piaţă sunt de părere că tradiţia creşterilor din lunile de iarnă se va repeta şi în acest an dat fiind faptul că ştirile negative sunt foarte puţine, iar contextul extern se menţine favorabil.

„Mă aştept la creşteri pe final de an şi la începutul anului viitor. Efectul ianuarie se manifestă şi pe pieţele dez­vol­tate ca urmare a faptului că la înce­put de an există un apetit mai mare pentru investiţii şi mai mic pentru dezin­vestiţii, iar piaţa este dominată de cum­pă­rători. Raportat la situaţia actuală, contextul extern ne ajută pentru că bursele internaţionale sunt la maxime, iar din punct de vedere economic România are o performanţă ok, cea mai mare creştere din regiune, iar ştirile negative cam lipsesc. Tendinţa din ultimul an de scădere a dobânzilor face ca bursa să fie o alternativă interesantă şi interesul faţă de bursă este în creştere. Totodată ne apropiem de perioada divi­den­delor, iar investitorii fac bilanţul anului 2013 şi sunt atraşi de ran­da­men­tele pe care le pot obţinute pe termen scurt“, spune Alin Brendea, directorul general adjunct al firmei de brokeraj Prime Transaction.

Anul acesta aprecierile bursei au început mai devreme, motorul creş­te­rilor reprezentându-l declaraţiile ofi­cia­lilor ASF cu privire la înaintarea către Parlament a unui proiect de majorare a pra­gului maxim de deţinere la SIF-uri şi BVB, de la 5% la aproape 33%, şi reducerea cvorumului necesar pentru luarea de decizii în AGA. Astfel, indicele BET-FI, reprezentat de titlurile SIF şi cele ale Fondului Proprietatea, a urcat cu 8,8% în ultima săptămână şi jumătate, ar acţiunile BVB au sărit cu 9% în aceeaşi perioadă.

În ultimele zile creşterile s-au generalizat şi au cuprins majoritatea titlu­rilor lichide de pe bursă, titlurile Fon­dului Proprietatea atingând un nou nivel record, de 0,86 lei/unitate, după ce s-au apreciat ieri cu 2,3%.

„Evoluţia fructuoasă a bursei din perioada decembrie-februarie poate fi argu­mentată de raportarea datelor financiare la finalul anului, ceea ce atrage calcule privind dividendul posibil de distribuit, precum şi al potenţialului din următorul an. Pe lângă acestea, perioada pare favorabilă pentru desco­pe­rirea oportunităţilor de investiţii valabile pentru perioada următoare. În consecinţă, considerăm că piaţa de capital românească ar putea performa în următoarele trei luni, perspectivele fiind influenţate atât de datele statistice, cât şi de stabilitatea la nivel economic, atât la nivelul ţării, cât şi la nivel global. Randamentele scăzute la nivelul depo­zitelor bancare, rezultatele bune înregistrate de unele din companii, posibilitatea distribuirii unor dividende îmbucurătoare sau potenţialul unor com­panii ar putea atrage investitorii la nivel local sau din pieţele interna­ţio­nale“, spune Bogdan Gherghe, analist la firma de brokeraj Tradeville.

El mai spune că dintre companiile listate la BVB, potenţial mai mare de creştere pentru următoarele luni au titlurile Transelectrica şi OMV Petrom, prin prisma rezultatelor bune înre­gistrate în primele nouă luni din 2013, dar şi cele ale SIF-urilor, Fondului Proprietatea, Trans­gaz, Nuclear­elec­trica şi Anti­bio­tice Iaşi.

„Pentru un orizont de trei luni m-aş uita la acţiunile cu următoarele caracteristici: să aibă lichiditate ridicată, o situaţie financiară solidă şi să pară ieftine din punctul de vedere al analizei fundamentale, precum şi să aibă şansa de a distribui dividende la un randament ridicat. Cred că acest tip de acţiuni vor avea succes pe termen scurt“, este de părere Alin Brendea.

În cazul SIF-urilor, dacă ar distribui tot profitul ca dividende, luând în calcul profitul obţinut de acestea în primele 10 luni ale anului trecut, randamentul din dividende ar ajunge la 31% în cazul SIF Transilvania şi la circa 13% în cazul SIF Moldova, SIF Muntenia şi SIF Oltenia.

Randamentul dividendului la Transelectrica (TEL) se învârte de ase­me­nea în jurul a 10% luând în calcul pre­ţul acţiunilor de pe parcursul zilei de ieri, de 14,9 lei/unitate, şi profitul din pri­mele nouă luni ale anului 2013 la o rată de distribuţie de 85% în cazul com­pa­niilor de stat.

Analiştii de la Erste Bank spun că bursele din regiunea de est a Europei au con­ti­nuat să supraperformeze faţă de celelalte burse în ciuda unor date economice mai puţin favorabile raportat la aşteptările ana­liş­tilor. „Rămânem optimişti în ceea ce priveşte România ca poveste de creştere a unei pieţe de frontieră, cu evaluări situate sub mediile istorice şi cele mai bune perspective de creştere a profitu­rilor din regiune, de 24% pentru urmă­toarele 12 luni“, se arată într-un raport al Erste Group.

Anomalia creşterilor din lunile de iarnă se întâlneşte mai cu seamă pe bur­se­le emergente sau de frontieră, cum este şi cazul bursei de la Bucureşti, unde gra­dul de cunoaştere a investitorilor este scăzut, însă fenomenul creşterilor mai importante în lunile de iarnă a putut fi observat de-a lungul timpului şi pe bur­sele mature, purtând în literatura de specialitate denumirea de „Santa Claus rally“ (raliul de Crăciun - n.red.) sau „efectul ianuarie“. De exemplu, indicele ame­rican Russell 3000 (care urmăreşte acţiunile a 3.000 de companii listate pe bur­sele din SUA) are o creştere medie de 2,83% în luna decembrie în ultimii 33 de ani.

Analiştii de pe pieţele interna­ţio­nale au mai explicat fenomenul apre­cierilor din luna ianuarie prin faptul că in­vestitorii vând pe final de an acţiuni pier­zătoare pentru a-şi reduce impozitul pe profit din anul respectiv şi reintră la cum­părare la început de an, punând presiune la cumpărare, fapt ce conduce la aprecieri.

Alţi experţi mai spun că fondurile de investiţii îşi fac planurile pentru noul an şi îşi realizează majoritatea investi­ţiilor în debutul anului, motiv pentru care există un excedent de cerere pe burse la fiecare început de an.

Nu există nicio garanţie însă că evo­lu­ţiile din trecut se vor repeta. Bursele mari ale lumii (SUA, Ger­mania) sunt la ma­xime istorice, iar orice ştire negativă poate determina un val de corecţii, în con­diţiile în care în ultimii doi ani au cres­cut aproape încontinuu. Din noiem­brie 2011 până în prezent, indicele ame­rican S&P 500 are o creştere de 55%, iar in­dicele german DAX a urcat cu peste 70%.

Şi bursa de la Bucureşti are o creştere de peste 50% în ultimii doi ani, însă evoluţia indicelui BET în această pe­rioa­dă a cunoscut şi corecţii substan­ţiale. În ultimele cinci luni însă, BET-ul a înregistrat creşteri consecutive care însu­mează 20%. Luna noiembrie, care statistic a fost cea mai slabă de pe bursă în ultimii 15 ani, cu un randament mediu de -0,6%, a adus anul acesta un câştig de 5,3%, evoluţia fiind susţinută de apre­cierile titlurilor Fondului Proprietatea (6,3%), Băncii Transilvania (6,7%), Trans­­electrica (10,6%) şi Biofarm (8,3%) din preajma rezultatelor finan­ciare raportate de companii în primele nouă luni.

Cea mai lungă perioadă de creşteri consecutive pe bursă a ţinut zece luni, din iunie 2003 până în martie 2004, perioadă în care indicele BET a câştigat 70%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO