Burse - Fonduri mutuale

Investitorii iau poziţii de aşteptare până la elucidarea direcţiei pe burse

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Roxana Pricop

21.10.2014, 00:03 539

Bursa de la Bucureşti s-a decuplat ieri de pieţele externe, care au scăzut cu până la 1,7%, şi a închis ziua cu o creştere modestă de 0,3% pe rulaje reduse cu acţiuni de circa 4 milioane de euro.

Investitorii de la bursă au luat poziţii de aşteptare în căutarea unor indicii cu privire la direcţia în care se vor îndrepta pieţele de acţiuni. Săptămâna trecută a fost extrem de agitată pe bursele externe, cu scăderi abrupte urmate de creşteri puternice în şedinţa de vineri.

Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa de luni cu optimism. Indicele BET, principala referinţă, a raportat o creştere de circa 1% în prima oră de tran­zacţionare, pentru ca apoi, pe par­cursul şedinţei, avansul să se reducă la 0,2% tras în jos de sentimentul inves­titorilor de pe bursele externe.

Bursa din Germania a scăzut cu până la 1,7%, bursa franceză s-a corectat cu 1,3%, iar bursa din Italia a scăzut cu 1,2%.

Scăderile de pe bursele europene au loc în condiţiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) a început luni să cumpere de la bănci obligaţiuni garantate, în cadrul unui program de stimulare a economiei zonei euro.

O persoană apropiată situaţiei a precizat că BCE cumpără obligaţiuni garantate pe termen scurt, dintr-un număr de ţări, în tranşe de câte 25 de milioane de euro, potrivit Marketwatch, citat de Mediafax.

Programul BCE face parte dintr-un pachet de măsuri de stimulare anunţat în septembrie, care a inclus reducerea dobânzilor la noi minime record şi planul de achiziţie de obligaţiuni garantate prin active.

Bursa americană a început şedinţa de luni în scădere, influenţată de evoluţia negativă a titlurilor com­paniilor din sectorul tehnologic, dar a revenit ulterior pe creştere. Indicele Standard&Poor’s 500 a deschis cu un avans de 0,4%, în timp ce Dow Jones a deschis cu un minus  de 0,54%.

Acţiunile IBM au deschis cu un minus de 7,23%, din cauza rezultatelor trimestriale care sunt sub aşteptările analiştilor.

Profitul IBM a scăzut cu 17% în trimestrul al treilea faţă de perioada corespunzătoare din 2013, la 3,5 miliarde de dolari, în timp ce veniturile companiei americane au coborât cu 4%, la 22,4 miliarde de dolari.

Un oficial al Fed, Banca Centrală a SUA, a declarat ieri pentru Financial Times că Fed ar trebui să se încheie achiziţiile de active aşa cum are programat - la finalul lunii octombrie, cu excepţia cazului în care "se întâmpla ceva dramatic.

Eric Rosengren, preşedinte al Fed Boston, a făcut aceste declaraţii în condiţiile în care săptămâna trecută un alt oficial al băncii centrale americane (şeful Fed din St. Louis, James Bullard) a declarat pentru Bloomberg că Fed ar trebui să ia în considerare amânarea încheierii programului de achiziţii de obligaţiuni menit să susţină economia, pentru a opri aşteptările referitoare la încetinirea inflaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO