Investitorii ignoră remanierile şi privesc optimişti spre bursele externe

2 sep 2010 Autor: Monica Juganaru - MEDIAFAX

Acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis şedinţa de joi cu un avans mediu de 0,77%, după trei zile consecutive de scădere, iar cel mai important câştig a fost consemnat de acţiunile SIF, care au urcat cu 1,88%, pe o lichiditate dublă faţă de rulajul de miercuri.

Brokerii spun că remanierile din ministere au fost ignorate ieri de investitori, care s-au orientat pe evoluţiile externe, în special cele ale pieţei americane.

Aceasta după ce miercuri zvonurile privind remanierile au condus la scăderi pe Bursă, deşi pieţele externe au avut o evoluţie pozitivă.

"Problemele politice interne nu au avut niciun impact asupra Bursei. Creşterile cu până la 3% înregistrate miercuri de bursele din SUA s-au reflectat şi la noi, pentru că speculatorii se orientează în special după evoluţia indicelui Dow Jones", a declarat Rareş Nilaş, directorul general al BT Securities.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece titluri de la BVB, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri mai mari cu 0,98% faţă de cotaţiile de miercuri, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,06% peste referinţă.

În aceste condiţii, indicele extins al bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a înregistrat o creştere de 1,13%.

Rulajul total de la BVB s-a ridicat la 16,4 mil. lei (3,8 mil. euro), dublu faţă de valoarea tranzacţiilor de miercuri, de 8,08 mil. lei (1,89 mil. euro).

Pe segmentul acţiunilor, titlurile BRD-Groupe Société Générale (BRD) şi SIF Oltenia (SIF5) au acoperit 43% din rulaj, cu transferuri apropiate, de 2,7 milioane de lei şi respectiv 2,6 milioane de lei. Titlurile BRD au urcat cu 0,88%, la 11,4 lei pe unitate, în timp ce preţul pentru o acţiune SIF Oltenia a crescut cu 1,49%, la 1,34 lei.

Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au aflat în centrul atenţiei investitorilor, care le-au urcat cu 3,4%, continuând să atingă noi maxime.

O creştere importantă au înregistrat şi acţiunile Broker Cluj (BRK), care s-au apreciat cu 2%, iar titlurile OMV Petrom (OMV) au adăugat 0,9% pe un rulaj foarte scăzut.

În topul tranzacţiilor s-au mai aflat şi titlurile Azomureş Târgu-Mureş (AZO), care au stagnat însă la nivelul de închidere de ieri.

Acţiunile Cemacon Zalău (CEON) şi-au menţinut aprecierile din ultimele săptămâni, câştigând încă 2,9%. Titlurile producătorului de materiale de construcţii înregistrează una dintre cele mai mari creşteri de pe Bursă în acest an.

Acţiunile Siretul Paşcani (SRT) au avut a doua zi de creştere, cu un avans de 6,3%, după ce pierduse anterior aproape jumătate din valoare după anunţul conducerii privind intrarea în insolvenţă.

Pe sectorul destinat obligaţiunillor au fost realizate două transferuri cu obligaţiuni de stat cu scadenţa în octombrie 2012, în valoare de 3,5 milioane de lei.

Principalii indici europeni înregistrau după închiderea şedinţei de la Bucureşti scăderi nesemnificative, în timp ce piaţa americană a deschis ziua pe creştere, principalul indice, S&P 500, consemnând un avans de 0,3%.

Cuvinte cheie:
bursele externe
, investitori
, investitii la bursa

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!