Ionuţ Popescu se luptă cu Videanu pentru felia Fondului Proprietatea în giganţii energetici

8 iul 2010 Autor: Roxana Pricop

Fondul Proprietatea (FP), condus de Ionuţ Popescu, se opune înfiinţării giganţilor energetici Electra şi Hidroenergetica, proiect susţinut de Adriean Videanu, ministrul economiei, până când nu va fi clarificată situaţia privind cota-parte pe care fondul o va primi din viitoarea companie formată prin fuziunea CE Turceni şi Nuclearelectrica, companii de stat la care FP este acţionar. Fondul Proprietatea ar fi trebuit să deţină o cotă de 25% din capitalul social al CE Craiova, respectiv 20% din capitalul social al Nuclearelectrica, însă majorările de capital pe care statul le-a făcut la cele două companii au avut efectul de a diminua participaţia fondului până la 24,43% din CE Craiova, respectiv până la 9,72% la Nuclearelectrica. "Cota de participare a fondului la capitalul social al societăţii comerciale rezultate în urma procesului de fuziune ar fi în mod nelegal diminuată. Fondul a considerat că aprobarea proiectului de fuziune înainte de clarificarea structurii acţionariatului CE Craiova şi Nuclearelectrica ar fi prejudiciat în mod permanent acţionarii fondului şi pentru aceste motive fondul a formulat două opoziţii la proiectul de fuziune, care fac obiectul dosarelor aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, în cazul Nucelarelectrica şi al Tribunalului Dolj, în cazul CE Craiova", susţine conducerea FP.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Ionuţ Popescu
, Videanu
, Fondul Proprietatea

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine