Burse - Fonduri mutuale

Jurnal de bursă 23.02.2014

Jurnal de bursă 23.02.2014
23.02.2014, 19:56 162

Acţiunea zilei de vineri

Acţiunile BRD SocGen (BRD) au închis ultima şedinţă a săptămânii cu o creştere de 2,4%, iar preţul a ajuns din nou la 9 lei/titlu, nivelul mediu al cotaţiei din ultimele luni. Valoarea tranzacţiilor de vineri a fost scăzută, de circa 800.000 de lei. În ianuarie SIF Banat-Crişana a vândut o participaţie de circa 0,5% din acţiunile BRD prin intermediul mai multor tranzacţii speciale derulate pe bursă. Ulterior au mai avut loc tranzacţii speciale importante cu aceste titluri. De la începutul anului titlurile băncii au stagnat la aceeaşi valoare în acord cu indicele BET, care a înregistrat o fluctuaţie nesemnificativă.

 

Acţiuni de urmărit azi

  • SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia, după ce primul SIF a preluat 5% din titlurile SIF Muntenia şi va propune acţionarilor să nu acorde dividende. Vineri, atât acţiunile SIF Banat-Crişana cât şi cele ale SIF Muntenia au urcat cu 0,2%.

  • Romgaz Mediaş (SNG), care urmează să-şi publice joi rezultatele financiare. Un insider a cumpărat vineri titluri ale companiei de 19.800 de lei (4.400 de euro).

  • Vineri urmează să-şi anunţe rezultatele şi Nuclearelectrica, ale cărei acţiuni au revenit în forţă în ultimele zile şi au atins cotaţia de 9,12 lei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO