Burse - Fonduri mutuale

Managerii locali ai fondurilor mutuale spun ca Templeton isi merita banii ceruti pentru administrarea Fondului Proprietatea - 19,6 mil. euro

17.06.2009, 00:00 28

Onorariul anual de 19,6 mil. euro cerut de gigantul american Franklin Templeton pentru gestionarea Fondului Proprietatea plaseaza valoarea comisionului anual de administrare la 0,75% din valoarea activelor nete de 2,6 mld. euro ale Fondului, nivel de trei ori mai mic decat cel practicat de administratorii locali.

Potrivit calculelor ZF, societatile locale de administrare a investitiilor (fonduri mutuale, fonduri inchise si conturi individuale administrate de SAI) au incasat anul trecut comisioane totale de circa 6,5 mil. euro, activele nete fiind in valoare de 263 mil. euro, de zece ori mai mici decat cele ale Fondului Proprietatea.
Mai exact, primii opt cei mai mari administratori de investitii de pe piata locala, care controleaza aproape 85% din activele pietei, au incasat anul trecut 5,5 mil. euro, potrivit informatiilor furnizate de acestia, ducand astfel veniturile totale ale celor 22 de administratori locali la 6,5 mil. euro.
"Comisionul cerut de Franklin Templeton este acceptabil, avand in vedere ca se situeaza sub 1% din valoarea activelor nete. Pe pietele externe, comisioanele de administrare pentru fondurile de actiuni pornesc de la 2%, iar in cazul fondurilor de private equity, cu care poate fi comparat Fondul Proprietatea, comisioanele fixe se situeaza intre 1,75 si 2,5% din valoarea activelor, iar comisionul de succes este de aproximativ 20% din profit", a spus Florin Dolea, directorul executiv al societatii de administrare Pioneer Asset Management.
De exemplu, pe piata locala, societatea Muntenia Invest-administratorul SIF Muntenia, a incasat un comision de 1,9% din activele de 1,36 mld. lei (348,9 mil. euro) anul trecut, potrivit raportului anual. Cel mai mare fond deschis de actiuni de pe piata locala, Raiffeisen Prosper - cu active de 24,5 mil. lei, a fost administrat anul trecut de Raiffeisen Asset Management (RAM) cu un comision de maxim 3,6% din active.
Mai mult, in primavara acestui an, societatea de administrare SAFI Invest a fixat un comision anual de 1,8 mil. lei pentru administrarea activelor de aproximativ 17 mil. lei ale Fondului Oamenilor de Afaceri (FOA), respectiv de 10,5% pe an.
"Onorariul de administrare este mai putin important. Cel mai relevant pentru piata locala de capital este ca Fondul sa aiba un administrator bun si de renume international, iar Franklin Templeton are aceste doua atribute, putand astfel creste atractivitatea Fondului", spune Mihail Ion, presedintele RAM.
Luni, Mircea Ursache, presedintele Consiliului de Supraveghere al FP, a declarat ca pretentiile financiare de 19,6 mil. euro pe an ale acesteia sunt prea mari si ca administrarea Fondului se poate face de 13 ori ieftin cu actuala conducere locala.
"Bineinteles ca administrarea se poate face mai ieftin, dar intrebarea este care vor fi rezultatele. Castigatorului trebuie sa i se dea cupa. Si cred ca nu banii sunt problema Fondului Proprietatea, pentru ca numai din lichiditatile fondului poate fi platit onorariul pentru zece ani", a continuat Dolea.
Lichiditatile Fondului au inregistrat anul trecut o crestere de 63,7% pana la aproape un miliard de lei (270 mil.euro), mai mult din jumatate, respectiv 60%, fiind plasate in depozite bancare.
Administrarea FP de catre actuala echipa de management nu este cea mai indicata solutie, spun administratorii.
Cei trei membri ai directoratului alaturi de cei sapte membri ai Consiliului de Supraveghere s-au ocupat pana in prezent de conservarea portofoliului de 88 de actiuni si de incasarea dividendelor.
"Cand vorbim despre un fond de actiuni, asa cum este Fondul Proprietatea, performanta administratorului nu se masoara in dividende, ci mai ales in randamente si valoare actiunii din portofoliu", a conchis Dolea.
Presedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea, Mircea Ursache, declara luni ca va cere Guvernului sa nu aprobe incredintarea mandatului de administrator catre Fraklin Templeton.
Tot el a avansat si suma de 19,6 mil. euro ca fiind comisionul anual pe care l-ar incasa grupul american, aceasta fiind singura declaratie oficiala privind oferta castigatoare. Ursache considera ca pretul este prea mare si ca fondul poate fi administrat mai ieftin in formula actuala, de catre Directorat si Consiliul de Supraveghere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO