Burse - Fonduri mutuale

Market-makerii, care vând şi cumpără tot timpul, cer comisioane mai mici ca să lichidizeze bursele

Market-makerii, care vând şi cumpără tot timpul, cer comisioane mai mici ca să lichidizeze bursele

Radu Toia, director în cadrul CNVM, spune că nu taxele sunt de vină pentru lipsa de lichiditate de pe piaţa de capital, ci criza

Autor: Adrian Ionut Cojocar

26.10.2010, 23:56 150

Intermediarii care acţionează pe Bursa de la Bucureşti şi cea latermen de la Sibiu ca formatori de piaţă şi generatori delichiditate sunt trataţi de reglementatorul pieţei, CNVM, ca şiceilalţi participanţi la piaţă, impunând acelaşi comision pevaloarea tranzacţiilor realizate de aceştia în activitatea demarket-making.

Market-markerul are rolul de a menţine tot timpul nişte cotaţiide vânzare şi de cumpărare pe piaţă astfel încât investitorul săaibă în orice moment certitudinea că va găsi contraparte, fapt cediminuează substanţial riscul de lichiditate.

Activitatea lor este cu atât mai importantă în această perioadăcu cât Bursa de la Bucureşti şi cea de la Sibiu se confruntă de maimulte luni de zile cu o lipsă acută de lichiditate.

Formatorii de piaţă spun că au negociat cu Bursa comisioaneacceptabile, în timp ce Sibex nu percepe niciun comisionmarket-makerilor pe piaţa la termen din Sibiu.

Market-makerii din România plătesc la CNVM pentru tranzacţiilespot un comision de 0,08% la cumpărare, iar pe piaţa futuresarbitrul pieţei percepe un comision de 10 bani pe contractindiferent că este o poziţie de vânzare sau cumpărare. Astfel, la40.000 de contracte realizate pe piaţa futures, Comisia încasează4.000 de lei (930 de euro).

De asemenea, intermediarii de pe piaţă, inclusiv market-makerii,sunt impozitaţi de CNVM cu 1% din cifra de afaceri, chiar dacă oparte din activitatea acestora provine din operaţiuni de furnizarea lichidităţii pe bursă.

Practic, societăţile care activează ca market-makeri ar putea sănu fie atât de atrase să realizeze un volum mai consistent dinastfel de operaţiuni pentru că trebuie să plăteacă un impozit maimare, chiar dacă nu beneficiază direct de aceste tranzacţii. "Pecelelalte burse regulatorii nu percep comisioane pe tranzacţie şiau alte surse de a-şi atrage venituri. Reducerea comisioanelorimpuse market-makerilor de Comisie ar fi un avantaj pentru toatălumea. Perceperea unei taxe fixe sau altă metodă ar putea dinamizapiaţa. CNVM ar avea de câştigat pentru că ar fi un volum mai marede tranzacţionare pe piaţă. Toată lumea ştie că avem cea mai scumpăbursă", spune Darie Moldovan, directorul de operaţiuni al BrokerCluj.

Societatea de brokeraj activează ca furnizor de lichiditate pecontractele futures cu activ pe Petrom de la Sibex.

CNVM este deschisă la propunerilebrokerilor

Reprezentanţii Comisiei spune că dacă brokerii pot justifica cătaxele impuse de instituţie reprezintă o frână pentru lichiditateapieţei, poate lua în calcul propunerile acestora.

"Dacă un intermediar ne demonstrează că poate face volume maridin activitatea de market-maker şi vine cu o propunere fundamentatăîn care să arate că dacă s-ar reduce taxele acordate CNVM ar fi maibine pentru lichiditatea de pe piaţă, vom putea analiza o eventualădiminuare a lor pentru această categorie de intermediari.Deocamdată nu am avut nicio propunere în acest sens. Lipsa delichiditate pe pietele din România şi, în general pe toate pieţeledin lume, nu este dată de cuantumul taxelor, ci de efectelecrizei", spune Radu Toia, director în cadrul CNVM.

Munca market-makerilor este îngreunată pe piaţa de capitalromânească de faptul că încă nu este implementat un sistem care săpermită realizarea de tranzacţii de vânzare în lipsă, mecanism princare furnizorii de lichiditate se pot proteja în aceastăactivitate.

În prezent, pe Bursa de la Bucureşti, Erste Bank şi Raiffeisenjoacă rolul de market-maker pe produsele structurate introduse decele două bănci, iar pe derivativitatea pe curs activează cafurnizor de lichiditate RBS România.

Pe piaţa de la Sibiu cel mai mare succes l-a avut WBS România,condusă de Cristian Simu, care are calitatea de market-maker pecontractul futures cu activ suport pe Dow Jones şi care a devenitrecent cel mai tranzacţionat contract de la Sibiu. Lichiditateacontractelor pe aur de la Sibex este asigurată de Delta ValoriMobiliare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO