Burse - Fonduri mutuale

Ministerul Finanţelor a împrumutat 594 mil. lei printr-o emisiune de obligaţiuni pe 10 ani, la un cost în scădere

Ministerul Finanţelor a împrumutat 594 mil. lei...

Autor: Marius Oncu

23.10.2014, 14:16 268

Trezoreria a primit oferte de 1,039 miliarde de lei, dublu faţă de suma prevăzută în prospectul de împrumuturi pentru luna octombrie, de 500 de milioane de lei.

Randamentul mediu s-a situat la 3,93%, în scădere de la 4,36% în luna septembrie, când statul a atras prin redeschiderea acestui instrument 241,5 milioane de lei, mai puţin decât suma vizată, de 400 de milioane de lei.

Emisiunea a fost lansată la sfârşitul lunii iulie, iar până în prezent, MFP a împrumutat 1,827 miliarde de lei prin vânzarea acestor obligaţiuni.

Ministerul intenţionează să redeschidă vineri emisiunea de obligaţiuni printr-o licitaţie suplimentară în cadrul căreia vor fi acceptate numai oferte necompetitive, la randamentul rezultat în urma celei de joi. Suma vizată prin licitaţia suplimentară este de 75 de milioane de lei.

Trezoreria a atras în octombrie de pe piaţa internă fonduri de 2,143 miliarde de lei, inclusiv rezultatul de joi, din care 1,994 miliarde de lei în cadrul licitaţiilor de referinţă, iar restul prin sesiuni suplimentare.

De asemenea, Finanţele au împrumutat, marţi, 1,5 miliarde de euro de pe pieţele internaţionale, prin vânzarea de obligaţiuni denominate în euro scadente peste 10 ani, la un randament de 2,973% pe an, un nou minim istoric. Guvernul a informat că prin obligaţiunile în euro vândute marţi a prefinanţat parţial necesităţile de finanţare externe aferente anului viitor, consolidând nivelul rezervei financiare în valută.

Pentru luna octombrie, Trezoreria a anunţat un plan de împrumuturi de 3,6 miliarde de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie pe şase şi 12 luni, precum şi prin emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de trei, cinci şi zece ani.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor a împrumutat din piaţa internă 31,781 miliarde lei şi 928,7 milioane euro prin vânzare de titluri de stat, inclusiv prin licitaţia de joi. La aceste împrumuturi se adaugă sume atrase de pe pieţele internaţionale, respectiv 2 miliarde dolari şi 2,75 miliarde euro, prin patru emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO