Moldovan, Broker Cluj: Discuţiile privind pragul la SIF-uri sunt un imbold pentru întreaga piaţă

8 nov 2011 Autor: Adrian Cojocar

Darie Moldovan, directorul de operaţiuni al firmei de intermediere Broker Cluj (BRK), spune că în debutul şedinţei investitorii pe termen lung au preluat pachetele de acţiuni SIF de la speculatori, moment în care piaţa s-a calmat şi creşterile s-au stabilizat undeva în jurul nivelului de 7%.

"Mi se pare că în deschiderea pieţei s-au filtrat investitorii pe termen mai îndelungat de speculatori în sensul că la ora 10:30 au fost vânzări mai mari din partea celor care au speculat iar după s-a simţit o aşezare a pieţei şi o intrare a investitorilor care vor să le ţină o perioadă mai îndelungată", spune Moldovan.

Acţiunile SIF Oltenia erau astăzi cele mai tranzacţionate, cu o apreciere de 7,1% pe un rulaj de aproape 7 mil. lei. Titlurile SIF Moldova urmau în top, cu un avans de 7% şi tranzacţii de 5,5 mil. lei.

"Urmează să vedem cum vor decurge lucrurile în plenul Parlamentului. Cred că este destul de elocvent acest vot al Comisiei de Buget-Finanţe pentru că în Comisie sunt reprezentanţi din partea tuturor partidelor însă este şi asta cu o probabilitate. Cred că discuţiile privind pragul reprezintă un imbold foarte bine venit pentru întreaga piaţă şi dacă în zilele următoare nu vor fi ştiri negative pe plan internaţional, SIF-urile au un potenţial crescut mai ales că şi înţelegerile cu Erste privind pachetul de la BCR ar putea aduce profituri importante. Cred că străinii vor intra în momentul în care se va ridica pragul pentru că au existat în trecut lucruri care îndeamnă la prudenţă", a precizat Darie Moldovan.

Acţiunile SIF-urilor au câştigat ieri circa 5%, iar pe parcursul şedinţei de astăzi înregistrau aprecieri cuprinse în tre 4% şi 8% după ce proiectul privind majorarea pragului la SIF-uri de la 1% la 5% din capital, a primit un vot pozitiv din partea Comisiei de Buget-Finanţe.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Moldovan
, Broker Cluj
, SIF

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine