Burse - Fonduri mutuale

Mult-anticipata creştere a dobânzilor de referinţă duce la creşterea burselor europene. China, cel mai nou rai al investitorilor

Mult-anticipata creştere a dobânzilor de referinţă...

Autor: Ştefan Stan

13.03.2017, 09:57 671

Acţiunile globale se tranzacţionează aproape de un maxim record, în condiţiile în care există indicaţii ferme în piaţă că ar coincide creşterile economice din Statele Unite cu cele din Europa şi China.

Datele despre şomajul din SUA a fost ultimul pachet important de date pe care FED îl aştepta înaintea deciziei dacă să mărească sau nu din nou dobânda, iar o creştere pare cel mai plauzibil scenariu.

Euro a reuşit să câştige teren până la finalul şedinţei de vineri, pe fondul creşterilor de pe bursă, în condiţiile în care BCE a anunţat că şi-au luat în calcul abilitatea de a creşte ratele de referinţă înainte ca programul de achiziţie de active să se finalizeze.

 Goldman Sachs Grup s-a realăturat achiziţiei de acţiunie din China, devenind cel mai recent broker major care să facă upgrade pe piaţa chineză. Situaţia macroeconomică a Chinei s-a stabilizat la începutul lui 2017, potrivit unui anunţ al lui Ning Jizhe, şeful Biroului Naţional de Statistică, în cadrul întâlnirii anuale din Beijing.

Cel mai probabil preşedintele Trump îşi va tempera criticile la adresa Chinei, inclusiv acuzaţiile din timpul campaniei că ar manipula piaţa valutară, potrivit unor declaraţii ale lui Steve Scwarzman, unul dintre consilierii de top pe probleme economice ai preşedintelui.

Indicele FTSE 100 al bursei din Londra  a înregistrat o creştere de 0,38%, în timp ce în Franţa şi Italia creşterile sunt de 0,24%, respectiv 0,45%. Singura bursa majoră care a scăzut a fost cea din Frankfurt, indicele DAX având un declin de 0,13% în dimineaţa sesiunii de tranzacţionare. La nivel European, indicele Stoxx 700 a urcat cu 0,09%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO