O treime din judeţele României sunt „deşert“ pentru investiţiile străine. Administraţia ridică din umeri: Noi îi chemăm, dar dacă ei nu vor să vină?

17 oct 2014 Autor: Andrei Cîrchelan

Investitorii străini ocolesc o treime din judeţele României, în special cele din sud şi est. Integrarea în UE nu aduce, după cum se vede, mult dorita „coeziune“, deşi pentru coeziune Uniunea a alocat şi va continua să aloce României zeci de miliarde de euro, fonduri nerambursabile. Autorităţile locale ridică din umeri: noi îi curtăm pe investitori, dar dacă ei nu vor să vină? Iar specialiştii explică situaţia: nu există drumuri, nu există infrastructură sau mână de lucru calificată, dar nici nu există o „gândire strategică“. Dar cine să facă această „gândire strategică“?

De la aderarea la UE, distanţa între „fruntaşi“ şi „codaşi“ se adânceşte. Este şi între judeţe o competiţie şi, ca în orice competiţie, învingători sunt câţiva. Într-un astfel de caz, cineva ar trebui să se îngrijească ca întreaga ţară să o apuce pe un drum bun. Dar cine?

Judeţele cu cel mai mic număr de investitori străini sunt şi cele mai sărace (lipsa investiţiilor este unul dintre motivele sărăciei), prin urmare cheltuiesc şi cel mai mult pentru „protecţia socială“. Este explicabil, prin urmare, de ce aceste judeţe votează majoritar cu partidele de stânga, cele care sunt, tradiţional, mai aplecate spre factorul social. Tot statul este cel care salvează locurile de muncă pentru că, în multe din aceste judeţe, principalii angajatori sunt fie spitalele de stat, fie direcţiile de asistenţă socială.

Harta companiilor străine din România realizată de Ziarul Financiar pe baza datelor Registrului Comerţului arată că există 14 judeţe în care activează mai puţin de 1.000 de companii cu capital străin în fiecare judeţ. Din 192.000 de companii străine active la nivel naţional, în aceste judeţe sunt active doar 9.394 de companii, reprezentând 5% din totalul naţional.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.10.2014

 

Cuvinte cheie:
investitii straine
, administratie
, investitori
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide