Oferta Biofarm a fost subscrisă de peste şase ori

11 sep 2014 Autor: Ioana Tudor

Oferta lansată de producătorul de medicamente Biofarm (simbol bursier BIO) pentru răscumpărarea unui pachet de până la 109,48 milioane de acţiuni proprii, reprezentând 10% din capitalul social, a fost subscrisă de 6,6 ori de către investitori, potrivit informaţiilor disponibile ieri după-amiază.

Astfel, cu trei zile înainte de închiderea ofertei de răscumpărare investitorii au subscris un număr de circa 723 de milioane de acţiuni, potrivit informaţiilor din piaţă. Valoarea acţiunilor subscrise este de 220 milioane de lei. Oferta de răscumpărare a fost lansată pe 26 august şi se va încheia luni 15 septembrie.

Preţul de cumpărare al acţiunilor este de 0,305 lei/titlu, iar valoarea totală a ofertei se ridică la 33,3 milioane de lei. Preţul oferit este cu 5% peste cel la care se tranzacţionau titlurile Biofarm în a doua parte a şedinţei bursiere de ieri.

Prin subscrierea integrală a ofertei, SIF Muntenia (SIF4) şi SIF Banat-Crişana (SIF1) alături de care Biofarm acţionează concertat vor ajunge să controleze 83% din producătorul de medicamente. Unii analişti sunt de părere că oferta de răscumpărare lansată de Biofarm pregăteşte preluarea controlului total de către SIF-uri, care deţin acum 73% din capital, precum şi delistarea companiei. În cazul depăşirii pragului de 95%, SIF-urile pot să ceară exit-ul acţionarilor minoritari şi să delisteze compania.

În prezent, Biofarm deţine 0,0007% din capitalul propriu. În acţionariatul producătorului de medicamente se află şi SIF Moldova (SIF2), cu o participaţie de 13,8%.

Anul acesta titlurile producătorului de medicamente au scăzut cu 4,3%, iar în 2013 au marcat o creştere de 56%.

SIF-urile au ajuns să controleze Biofarm în urma ofertei de preulare derulate în luna aprilie a acestui an prin care au preluat circa 20% din capitalul firmei de la acţionarii minoritari. SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana, care deţine 5% din SIF Muntenia, şi-au majorat participaţia la Biofarm la 72,75%, de la 54%.

Cele două SIF-uri au ajuns să controleze Biofarm după ce SIF Muntenia a preluat în octombrie 2013 un pachet de 29% din companie controlat de SIF Oltenia (SIF5). Tranzacţia s-a realizat la preţul de 0,305 lei/titlu, iar suma plătită de SIF 4 a fost de 96 mil. lei. SIF Muntenia a mai cumpărat şi alte pachete de acţiuni din piaţă, ajungând să deţină aproape 33% din acţiunile Biofarm. SIF 1 deţinea deja 21,3% din acţiunile producătorului de medicamente.

Producătorul de medicamente a obţinut venituri din vânzări de 61,1 milioane de lei în primul semestru, în creştere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit net de 14,7 mil. lei, în urcare cu 9%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2014

 

Cuvinte cheie:
biofarm
, oferta
, actiuni
, medicamente
, producator
, rascumparare
, informatii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide