Burse - Fonduri mutuale

Oferta MedLife poate da un mesaj mai important decât mult-aşteptata Hidroelectrica

Cristian Tudorescu

Cristian Tudorescu

Autor: Cristian Tudorescu

30.11.2016, 00:04 952

În ultimii 6 ani, piaţa de capital le-a oferit investitorilor posibilitatea de plasament în companii de stat nou-venite la bursă (Electrica, Romgaz, Nuclearelectrica), în pachete suplimentare scoase la vânzare tot de stat (Transelectrica, Transgaz), sau în companii antreprenoriale mai mici, cotate pe sistemul alternativ al bursei AeRO.

Acum, investitorii au ocazia să îşi exprime interesul privind un emitent privat de calibru, lider de piaţă în domeniul său, cu venituri de peste 500 milioane de lei estimate pentru 2016. La conferinţele pe teme de piaţă de capital vedem pe de o parte antreprenori şi fonduri de private equity care nu au luat în considerare până acum piaţa de capital ca variantă de exit sau de finanţare a afacerilor lor, iar pe de altă parte vedem investitori - atât instituţionali, cât şi de retail - care declară că sunt pregătiţi şi aşteaptă să investească în businessuri private bune. Iată că vom avea „momentul adevărului“: oferta MedLife.

Operaţiunea va presupune vânzarea a 44% din acţiuni de către fondul de investiţii Value4Capital (vânzare integrală a deţinerii) şi IFC (vânzare parţială). Valoarea companiei, conform informaţiilor apărute în Ziarul Financiar, se situează undeva între 641 şi 720 milioane de lei, aşadar oferta se poate situa în jurul valorii de 300 milioane de lei.

Investitorii la bursă sunt în competiţie cu fondurile de private equity şi cu investitorii strategici pentru a finanţa astfel de tranzacţii. Businessul Regina Maria a fost vândut anul trecut către MidEuropa.

Cristian Tudorescu este consultant financiar cu experienţă de peste 12 ani în evaluări de companii, analiză şi administrarea investiţiilor, membru fondator al Investors Club Bucureşti.

 

Oferta MedLife este un moment al adevărului. Ea poate da un mesaj mai important decât mult aşteptata Hidroelectrica

Fondul Value4Capital intenţionează de circa un an de zile să vândă deţinerea, testând până acum interesul altor investitori din zona de private-equity. Investitorii prin intermediul bursei, fie ei de retail sau instituţionali, sunt chemaţi să investească la un preţ comparabil cu ceea ce se practica pe piata de private-equity, din moment ce o companie precum MedLife a avut şi are astfel de alternative de a atrage investitori.

Spre comparaţie, anul trecut, business-ul de servicii medicale Regina Maria a fost vândut către MidEuropa Partners. Preţul este confidenţial, însă specialiştii în private equity apreciază că tranzacţia s-ar fi realizat la un multiplu EV/EBITDA de 12 - 14. Intr-un alt sector de activitate, tocmai am asistat la tranzacţia record prin care acelaşi fond MidEuropa a achiziţionat 100% din reteaua Profi, la un preţ de peste 500 milioane de euro, ceea ce arată un apetit în creştere din partea fondurilor de investiţii.

Revenind la MedLife, dacă oferta se va încheia cu succes, vom avea un semnal că şi alţi antreprenori cu companii de sute de milioane de euro pot lua în considerare în mod real listarea la bursă, fără temerea că piaţa nu ar fi receptivă.

Un scenariu pozitiv va certifica şi faptul că investitorii la bursă vor evalua şi vor avea încredere în rezultatele companiei de peste 2 sau 3 ani. Să nu uitam că MedLife este un grup care a derulat recent o serie de achiziţii - noi clinici, noi spitale, alţi jucători din diverse segmente de piaţă - iar acestea nu se reflectă deocamdată la adevaratul lor potenţial. Probabil 2017 sau 2018 vor fi anii de concretizare în rezultatele financiare, aşadar investitorii vor trebui să întrevadă acele perspective ale companiei.

 

Listarea MedLife are legatura si cu demersul BVB de a ajunge la statutul de piata emergenta

Investitorii urmăresc parcursul pieţei noastre către statutul de emergentă, în speranţa că la acel moment evaluările companiilor listate vor fi mai mari. In sens strict, este suficientă încă o listare mare pentru a dobândi în următorii ani statutul de piaţă emergentă, iar toţi ochii sunt către Hidroelectrica, aşteptată pentru anul 2017. Dar o piaţă nu poate depinde doar de ok-ul unui Guvern pentru cotarea unei companii mari. Plus ca 'pipeline'-ul de companii de stat bune şi rămase nelistate este foarte restrâns. Lângă Hidroelectrica am mai putea avea Aeroporturi Bucureşti şi încă una sau două listări, dupa care fluxul de astfel de companii s-ar epuiza. 

Cotarea unui business privat precum MedLife poate deschide uşa altor afaceri să acceseze Bursa de Valori Bucuresti. Softwin se gândeşte acum să meargă la Londra, iar Cable Communications Systems - compania-mamă a RCS-RDS - a emis obligaţiuni cotate la Dublin. Acestea, dar şi multe alte afaceri antreprenoriale, aşteaptă să vadă succesul listării la Bucureşti a unei companii din zona 100 - 200 milioane de euro capitalizare, cum este MedLife.

Dupa 100 - 200 milioane de euro capitalizare, vor putea urma şi companii private de 500 milioane - 1 miliard.

 

Capcana comparaţiei cu Adeplast din 2013

De cum s-a aflat de intenţia de listare a MedLife, au început să circule în mass-media şi în online comparaţii cu momentul 2013, când Adeplast, un alt lider în sectorul său, nu a reuşit să strângă banii necesari pentru încheierea ofertei sale cu succes. Impresia cu care s-a rămas dupa acel eşec a fost că emitentul era prea îndatorat.

Insa era doar o impresie, deoarece în realitate Adeplast avea un profil pe care îl regăsim în cazul multor companii din mediul privat: datorii de 70% din bilant, oferta de atunci urmând tocmai sa consolideze capitalul propriu, iar raportul Datorii/EBITDA se situa în intervalul 3-4, departe de a fi unul exagerat.

 

In loc de concluzii, câteva întrebări:

Momentul ofertei Medlife poate oferi răspunsurile la câteva întrebări care se desprind din cele de mai sus:

* Vor fi dispusi investitorii de pe bursă să plătească un preţ care să semene cu cel care ar putea fi oferit de alte tipuri de investitori - private equity, sau într-o perspectivă medie de timp, poate chiar strategici?

* Piaţa de capital va da semnalul că devine o alternativă si pentru alte companii private mari care vor dori să se listeze?

* Dorinţa legitimă, a unora sau altora, de a vedea o consolidare a capitalului şi a business-urilor antreprenoriale romaneşti va capata un aspect concret sau va rămâne doar o lozinca de social media?

Peste câteva săptămâni vom afla aceste raspunsuri.

 

Cristian Tudorescu este Consultant financiar, experienţă de peste 12 ani în evaluări de companii, analiză şi administrarea investiţiilor, membru fondator al Investors Club Bucuresti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO