Burse - Fonduri mutuale

Statul a votat cu propria mână ca vânzările Oltchim să se facă prin intermediari şi firme din paradisuri fiscale

Oltchim nu renunţă la vânzarea prin intermediari şi firme din paradisuri fiscale

Autor: Adrian Cojocar

31.08.2011, 11:13 2658

Reprezentanţii statului, care deţin pachetul majoritar la combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), au votat împotriva propunerii venite din partea nemţilor de la PCC privind limitarea vânzărilor Oltchim prin intermediari la maxim 5% din producţie.

Aceştia nu au fost de acord nici cu propunerea grupului PCC de a interzice conducerii să vândă producţia Oltchim prin societăţi comerciale cu sediul în paradisuri fiscale precum Cipru, Elveţia, Insulele Cayman, fără aprobarea prealabilă a acţionarilor.

Propunerea vine în contextul în care nemţii cred că Oltchim-ul este căpuşat de intermediari care preiau produsele şi le vând mai departe la un preţ superior fapt ce cauzează pierderi combinatului. De asemenea, acţionarii firmelor înregistrate în paradisuri fiscale nu pot fi identificaţi, în spatele acestora putându-se afla practic oricine, chiar apropiaţi ai combinatului.

Singura propunere a PCC la care statul a dat curs a fost cea de prin care Oltchim acceptă să-i fie calculate dobânzi la datoria istorică în valoare de 134 mil. euro către AVAS.

Acţionarii Oltchim au decis aproape în unanimitate ca preşedintele companiei să nu poată deţine şi funcţia de director general, ambele deţinute anterior de Constantin Roibu. În aceste condiţii, Roibu a pierdut şefia Consiliului de Administraţie dar rămâne în continuare director general la combinatul vâlcean.

Titlurile Oltchim sunt suspendate ca urmare a desfăşurării Adunării Generale care a avut loc ieri. Ultima tranzacţie cu aceste acţiuni s-a derulat la un preţ de 1,23 lei/unitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO