Burse - Fonduri mutuale

Patria Bank încearcă să obţină 100 de milioane de lei printr-o majorare nouă de capital, într-o ofertă intermediată de BRD

Patria Bank încearcă să obţină 100 de milioane de...
20.09.2018, 17:39 571

ASF a aprobat derularea ofertei iniţiate de Patria Bank pentru majorarea capitalului cu 100 de milioane de lei.

Patria Bank, care este controlată de fondul de investiţii Axxess Capital, va oferi întâi acţionarilor existenţi posibilitatea de a cumpăra un miliard de acţiuni ale băncii la un preţ de 0,1 lei per acţiune.

Oferta de vânzare se va derula în perioada 21 septembrie-22 octombrie.

Intermediarul ofertei este BRD prin divizia de brokeraj.

În cazul în care după prima etapă de vânzare vor rămâne acţiuni nesubscrise, în etapa a II-a, acţiunile vor fi oferite exclusiv investitorilor calificaţi într-un plasament privat.

Preţul de ofertă al acţiunilor noi nesubscrise va fi mai mare decât preţul de subscriere.

Patria Bank are în acest moment un capital social de 274,165 milioane de lei, corespunzător unui număr de 2,7 miliarde de acţiuni.

Pe bursă, acţiunile Patria se tranzacţionau miercuri la un preţ de 0,09 lei/acţiune, în scădere cu aproape 2%.

La acest preţ, valoarea de piaţă a Patria Bank este de 247,2 milioane de lei.

Fondul de investiţii Exxess Capital, condus de Horia Manda, care este şi preşedintele consiliului de adminitstraţie al băncii, foloseşte vehiculul EEAF FINANCIAL SERVICES din Amsterdam ca acţionar al băncii cu 79%.  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO