Burse - Fonduri mutuale

Patru motive să investeşti pe Bursă

Patru motive să investeşti pe Bursă

Autor: Adrian Cojocar

18.05.2011, 10:54 966

1) Bursa surprinde în esenţă sentimentul investitorilor dintr-oţară sau regiune, iar cel care deţine un portofoliu de acţiuni estemult mai bine conectat la acest sentiment, care poate să furnizezeinformaţii preţioase cu privire la comportamentul consumatorilor şievoluţia viitoare a vânzărilor pentru un antreprenor mai ales înperioade de incertitudine cum a fost cea pe care am traversat-o şiîncă o traversăm.

De exemplu, bursa a intrat pe o tendinţă de scădere de lajumătatea anului 2007, deşi economia "duduia" la acea vreme. Dacăun antreprenor, asistând la scăderea puternică a bursei din aceaperioadă, ar fi luat măsuri din timp de reducere a costurilor şi dereorganizare, cu siguranţă că s-ar fi descurcat mult mai bine şi arfi fost mult mai bine pregătit pentru perioada de recesiune care aurmat.

2) Pe bursă sunt listate în general companii de top din România,cu o poziţie bună pe piaţă, cu management performant şi careînregistrează creşteri ale afacerilor şi marje de profit pestemedie la nivelul economiei unei ţări. Aceasta pentru că de obiceicompaniile cu rezultate mediocre nu vor să fie cunoscute, iarlistarea nu le oferă un avantaj pentru că investitorii nu ar fitentaţi să aducă bani în companiile respective. Dacă luăm în calculcă din universul restrâns de companii care compun bursa uninvestitor poate să realizeze la rândul lui o selecţie şi mairiguroasă alegând să investească în companii cu performanţesuperioare, este mult mai bine poziţionat să-şi plaseze banii lanişte randamente pe măsură.

3) După cum reiese din multiplele analize realizate inclusiv deZiarul Financiar, pe termen lung acţiunile aduc randamente multpeste cele pe care băncile le oferă tocmai din motivele enumeratemai sus. Aici atenţia trebuie îndreptată asupra cuvântului "termenlung" ceea ce înseamnă că investitorul în cauză nu trebuie să umblela banii alocaţi investiţiilor pe Bursă mai ales dacă pe termenscurt acestea înregistrează o performanţă slabă. Ciclurile decreştere şi de scădere se succed cu regularitate, iar dacă uninvestitor vinde, din necesitatea de a face rost rapid delichidităţi, la un moment nepotrivit poate să piardă oportunitateadin viitorul ciclu de creştere.

4) Investiţiile la bursă te ajută să fi mai puţin cheltuitor,tocmai din dorinţa de a avea un portofoliu de acţiuni cât mai marecu care te poţi lăuda, de ce nu, rudelor sau prietenilor.Realizarea de economii încă de la vârste timpurii va face ca lapensionare să trăieşti o viaţă fără grija zilei de mâinebucurându-te de banii strânşi pe parcurs. Pentru cei mai mulţidintre noi dobânzile pe care băncile le oferă la depozite bancaresau alte instrumente considerate ca fiind "sigure" nu suntsufficient de tentante pentru a-ţi schimba comportamentul de consumşi de a te determina să economiseşti. De cealaltă parte, gândul căpoţi să-ţi sporeşti averea cu 20% într-un singur an prin investiţiila bursă este o motivaţie foarte bună să economiseşti pentru abeneficia de o asemenea oportunitate, chiar dacă astfel de creşterinu survin întotdeauna.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO