Burse - Fonduri mutuale

Peste 800 de criptomonede au „murit” în ultimele 18 luni, iar Bitcoin a scăzut cu 70% doar anul acesta

Peste 800 de criptomonede au „murit” în ultimele 18...

Autor: Alex Ciutacu

04.07.2018, 00:05 4033
Numărul de proiecte lansate pe bază de criptomonede a luat amploare în ultimul an la nivel global, însă nu toate rezistă în faţa pieţei încă nere­gle­mentate şi volatile. Astfel, peste 800 de criptomonede au dispărut în ulti­mele 18 luni, ceea ce a generat în rândul ana­liştilor comparaţii cu bula dotcom din anii 2000, scrie CNBC.

Noile monede digitale sunt lansate printr-o procedură cunoscută drept Ini­tial Coin Offering (ICO), prin inter­me­diul căreia un start-up poate lansa o nouă monedă digitală pe care inves­titorii o pot cumpăra.

Investitorii nu primesc acţiuni în com­panie, însă moneda cumpărată poate fi utilizată în relaţie cu produsele start-up-ului respectiv.

Oamenii cumpără de obicei în tim­pul procedurii de ICO, pentru că mone­dele sunt ieftine şi pot genera venituri mari în viitor. Spre exemplu, Ethereum, a doua cea mai mare cripto­monedă din punctul de vedere al capi­talizării de piaţă (47,5 miliarde de dolari), valora mai puţin de 1 dolar în urmă cu doi ani, când a fost lansată, în comparaţie cu 472,5 do­lari per monedă valoarea afişată pen­tru Ethereum pe platforma coinmarket­cap.com marţi la orele 15.00.

Piaţa ICO-urilor a înregistrat o ex­plo­zie. Companiile au strâns 3,8 mi­liar­de de dolari în 2017, în timp ce nivelul capi­talului strâns prin această proce­dură a ajuns la 11,9 miliarde de dolari la jumă­tatea anului 2018, potrivit plat­for­mei CoinSchedule, care urmă­reşte evo­luţia acestor investiţii.

Şi totuşi sute dintre aceste pro­iecte au dispărut acum, pentru că majo­ritatea s-au dovedit a fi escrocherii, glu­me sau produse care nu s-au mate­ria­lizat.

Potrivit platformei Dead Coins, care urmăreşte ICO-urile ce nu cunosc succesul, a identificat o listă cu peste 800 de monede digitale care sunt pe cale de dispariţie. Valoarea acestora este de sub 1 cent.

În acelaşi timp, bitcoin, cea mai mare criptomonedă din punct de vedere al capitalizării de piaţă, a înregistrat un an catastrofal. Preţul monedei a crescut cu aproape 70% de la valoarea record înregistrată la sfârşitul anului trecut de 20.000 de dolari, potrivit datelor CoinDesk. Marţi la ora 15.00 valoarea de piaţă a bitcoinului era de 6.584 de dolari, la o capitalizare de piaţă de 112,7 miliarde de dolari. Capitalizarea totală a pieţei criptomonedelor era de peste 270 de miliarde de dolari, cu peste 1.600 de monede digitale lansate în spaţiul public.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO